Banner

Rareș Bogdan : “Solicit public ca statul român să fie mult mai atent cu privire la teritoriile de peste Prut. Nu poate privi Republica Moldova ca orice stat de pe glob”

Email Imprimare PDF

01_rares_bogdanPrezent la Chișinău la un eveniment PNL alături de liderii unioniști Maia Sandu și Andrei Năstase, Rareș Bogdan a făcut un apel la adresa conducerii statului român pentru a acorda o atenție specială Republicii Moldova și a contribuit la drumul acestui stat spre democrație și spre Uniunea Europeană, transmite www.b1.ro, preluat de Romanian Global News.

"Din ce se vede de la București lucrurile arată din ce în ce mai rău în Republica Moldova iar opoziția este sub teroare, sub amenințare, sub o presiune teribilă, șantajele puterii reprezentate de Plahotniuc și Igor Dodon sunt infernale la adresa celor care au susținut plaforma ACUM, a liderii acesteia. Faptul că la vot aceștia au obținut 260 de mandate și au ajuns la peste 800 de mandate de primari din 900 arată clar că democrația este într-un mare pericol și solicit public de aici de la Chișinău ca statul român să fie mult mai atent cu privire la teritoriile de peste Prut, la Basarabia.

Este inadmisibil să uiți actul samavolnic întâmplat în urmă cu 70 de ani, este inadmisibil să consideri această parte a României Mari care astăzi se numește Republica Moldova ca un teritoriu pur și simplu abandonat în brațele lui. Culmea este că acum este abandonat în brațele unei clici, unui oligarh și găștii sale care se comportă într-un mod discreționat după model mafiot, după modelul unor stat care nu au nicio legătură cu democrațiile funcționale. Dacă statul român nu înțelege că nu poate privi Republica Moldova ca orice stat de pe glob, (..) aici este un teritoriu care a aparținut României locuit de milioane de români. Trebuie tratat cu mare atenție, cu cât se poate de multă responsabilitate și România are obligația fratelui mai mare", a afirmat Rareș Bogdan.

Video aici:

https://www.youtube.com/watch?v=g3I_FQmL0PI

https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/393887271218284/

 

Cele mai citite ştiri

Publicitate