Banner

Klaus Iohannis în Italia: „Am dorit să dau un semn comunității noastre românești”

Email Imprimare PDF

01_iohannis_italiaPreşedintele Klaus Iohannis, aflat la Florenţa, a depus, pe 4 mai dimineaţă, o coroană de flori la placa comemorativă dedicată lui Alexandru Ioan Cuza, amplasată lângă reşedinţa în care domnitorul şi-a petrecut ultimii ani din viaţă, transmite www.stiridiaspora.ro, preluat de Romanian Global News.

La eveniment au fost prezenţi, printre alţii, ambasadorul României în Italia George Bologan, episcopul vicar Atanasie de Bogdania al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia şi membri ai comunităţii româneşti din regiunea Toscana.

Alături de şeful statului s-a aflat şi soţia acestuia, Carmen Iohannis.

Cu această ocazie, preoţi români au ţinut o rugăciune de mulţumire în memoria domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Şi reprezentanţi ai administraţiei locale din Florenţa au fost prezenţi la manifestare, aceştia spunându-i şefului statului că în acest oraş sunt aproximativ 8.000 de români - cea mai mare comunitate de străini din zonă.

„Consider că această întâlnire e una de suflet, chiar dacă vizita mea aici la Florenţa e una scurtă, poate ştiţi că am fost ieri la Universitatea Europeană unde am avut o manifestare foarte frumoasă. Am dorit totuşi să dau un semn şi comunităţii noastre româneşti din Florenţa (...) şi în acest sens sunt foarte bucuros că aţi venit împreună cu mine la această depunere de coroană", le-a spus Iohannis celor prezenţi la eveniment.

Vineri, 3 mai, preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene, Giuseppe Conte, context în care cei doi înalţi oficiali au subliniat importanţa Summitului de la Sibiu din 9 mai, dar şi consolidarea relaţiilor economice între cele două state.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook