Banner

Festivalul Bucuriei în Protopopiatul Piemonte I - Valle d’Aosta

Email Imprimare PDF

01_festivalul_bucuriei_piemonteÎn localitatea piemonteză Ivrea, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a fost organizată duminică, 12 mai 2019, faza protopopială a Festivalului Bucuriei, transmite un comunicat de presă al Episcopiei Italiei, preluat de Romanian Global News.

La eveniment au participat peste 100 de copii și tineri din parohiile: "Sfântul Apostol și Evanghelist Matei" – Cirié, "Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți" - Ivrea, "Sfânta Cuvioasă Parascheva" - Torino, "Înălțarea Sfintei Cruci" - Torino și "Sfântul Arhidiacon Ștefan" – Vercelli.

Aceștia au susţinut programe artistice și au fost premiaţi la secțiunile: muzică (instrumentală, populară, ușoară, folk, canto), interpretare și artă (ouă încondeiate, cruci lucrate manual și candele realizate prin tehnica picturii).

Protopopiatul Piemonte I va fi reprezentat la etapa națională de copiii și tinerii parohiei din Ivrea.

La final părintele Marius Floricu, protopop suplinitor al Protopopiatului Piemonte I, le-a vorbit celor prezenți despre obiectivele acestor întâlniri. "În primul rând ne dorim ca în fiecare parohie să se creeze un grup bine închegat al tinerilor. După care urmărim consolidarea valorilor culturale și spirituale strămoșești; familiarizarea copiilor și tinerilor români din Italia, cu tradiția, obiceiurile, folclorul și istoria țării lor natale și nu în ultimul rând orientarea copiilor spre activități dinamice, creative, artistice și sportive. Cred că într-o anumită măsură în această după amiază am resimțit împreună câte ceva din cele enumerate mai sus. În final le mulțumim gazdelor și Îl rugăm pe Dumnezeu să-i miluiască pe copiii aceștia minunați și pe părinții și bunicii care le sunt alături."

Etapa națională a Festivalului Bucuriei va avea loc pe 9 iunie, la Centrul Misionar de la Loppiano, în apropierea orașului Florența.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook