Banner

Vicepremierul de la Chișinău, Cristina Lesnic, a solicitat Misiunii OSCE în R.Moldova să se implice pentru soluționarea problemelor școlilor cu predare în limba română din Zona de Securitate de pe Nistru

Email Imprimare PDF

01_cristina_lesnic_2Vicepremierul de la Chișinău Cristina Lesnic a solicitat din nou Misiunii OSCE în R.Moldova să se implice activ, în calitate de mediator în procesul de negocieri în problema transnistreană, în soluţionarea problemelor din Zona de Securitate de pe Nistru și școlilor cu predare în limba română, transmite Radio Chișinău, preluat de Romanian Global News.

 

Cristina Lesnic a avut o întrevedere cu şeful Misiunii OSCE în RM, Claus Neukirch, cu care a discutat despre problematica transnistreană şi rezultatele vizitelor de documentare efectuate pe parcursul săptămânii trecute la școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană şi în satul Varniţa, raionul Anenii Noi.

De asemenea, în cadrul întrevederii s-a discutat despre organizarea, în curând, a unei posibile vizite în Rep. Moldova a mediatorilor şi a observatorilor în formatul de negocieri ,,5+2", potrivit unui comunicat al Biroului Politici de Reintegrare.

Amintim că în regiunea separatistă transnistreană sunt opt școli cu predare în limba română, iar funcționarea acestora este periodic periclitată de regimul de la Tiraspol.

O altă problemă a apărut la începutul acestui an în localitatea Varnița, aflată în partea dreaptă a Nistrului, când Tiraspolul a declarat nule actele eliberate de autoritatea publică locală aflată sub jurisdicția Chișinăului și obligând localnicii să le perfecteze la reprezentanțele transnistrene.

Săptămâna trecută, după vizita reprezentantului Special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini, regimul de la Tiraspol a anunțat că va anula decretele în privința localității Varnița. Însă, experții de la Chișinău atenționează că așa numitele cedări făcute de regimul de la Tiraspol în privința localității Varnița nu reprezintă decât o tactică mai veche a separatiștilor prin care vor încerca să obțină anumite concesii din partea Chișinăului.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook