Banner

Provocare la adresa României și a românilor din Ucraina: Reuniunea de urgenţă în Ucraina după difuzarea unei înregistrări cu o presupusă anexare a Bucovinei

Email Imprimare PDF

01_anatoli_matiosProcurorul militar şef al Ucrainei, Anatoli Matios, a cerut - duminică - convocarea unei reuniuni de urgenţă a conducerii Ministerului de Externe, Statului Major al armatei, Serviciului militar de informaţii şi Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) în legătură cu difuzarea pe internet a unei înregistrări video în care România ar anexa partea ucraineană a Bucovinei după declanşarea de către Rusia a unui război pe scară largă împotriva Ucrainei, informează agenţia de presă ucraineană Unian şi portalul local de limbă rusă Vesti.ukr, transmite Agerpres, preluat de Romanian Global News.

Potrivit procurorului, în înregistrarea video difuzată pe Youtube se observă încălcarea integrităţii teritoriale a statului ucrainean.

"Vă informez - chiar mâine voi depune personal la Registrul unic de anchete preliminare datele privind pregătirea (de persoane subînţelesee, dar neindentificate încă din punct de vedere procedural) pentru comiterea unor infracţiuni deosebit de grave care afectează integritatea teritorială a statului ucrainean. În legătură cu datele expuse în materialul respectiv, voi organiza marţi o întâlnire cu conducerea Ministerului de Externe, a Statului Major General, a Serviciului militar de informaţi, a Serviciului de Informaţii Externe, precum şi cu şeful interimar al SBU. Toţi vor primi instrucţiuni legale în conformitate cu procedurile penale", a declarat el într-o postare pe Facebook, citată de agenţiile de presă ucrainene.

"Statul ucrainean (deşi slab pentru cineva) - Există (a scris el cu majusculă)! Vom lupta pentru el", a avertizat Matios.

Înregistrarea video, de şapte minute, realizată la nivel de amatori, sub denumirea de "Războiul româno-ucrainean din 2022", a fost postată pe YouTube pe 26 mai, notează Unian, fără să ofere precizări despre cine sunt autorii acestei "diversiuni".

În ea se arată cum, în 2022, după intensificarea acţiunilor militare în estul Ucrainei, care s-ar putea extinde până la o ofensivă globală a forţelor de ocupaţie ruseşti, România ar putea să ocupe regiunea Cernăuţi şi o parte a regiunii Odesa pentru a-şi apăra cetăţenii, notează Unian. Până în prezent, înregistrarea a colectat deja 3.300 de vizualizări.

Presa din Ucraina menţionează că acest video a fost creat special pentru a tensiona relaţiile bilaterale, unii experţi declarând că astfel de provocări informaţionale sunt în stilul Moscovei, notează Bucpress.

Video aici: https://youtu.be/Zq-w-DY8UbM

Romanian Global News precizează că asemenea provocări sunt specifice serviciilor secrete care astfel își construiesc, prin minciună și manipulare, motive de intervenție și presiune asupra unei minorități/comunități, inducând în rândurile membrilor acestei comunități frica de a se manifesta în sprijinul păstrării identității sale și a bloca orice rezistență la asimilare a acestei comunități, orice act de acest fel putând fi interpretat de autorități ca parte a "planului" de agresiune împotriva Ucrainei....

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook