Banner

Eugen Tomac planuri mari pentru Bruxelles: “Voi readuce dosarul Transnistria pe agenda UE”

Email Imprimare PDF

01_tomac_pmpPreşedintele PMP Eugen Tomac, ales europarlamentar la scrutinul din 26 mai, a ales două comisii importante din Parlamentul European – Muncă şi Drepturile Omului -, unde vrea să lupte pentru drepturile românilor din Transnistria şi a celor care muncesc în UE."Îmi doresc foarte mult să-mi păstrez profilul pe care l-am avut până în prezent", a declarat Tomac la Puterea ştirilor, notează www.psnews.ro, preluat de Romanian Global News.

Eu am avut responsabilităţi şi în Guvernul României, am fost parlamentar între 2012 şi 2016 de diaspora, cunosc foarte bine problemele cu care se confruntă muncitorii români din Uniunea Europeană şi nu numai. Acesta este un motiv pentru care am optat pentru Comisa de Muncă.

În actuala legislatură a Parlamentului European, în următorii 5 ani, vom discuta mult despre crearea unui salariu unitar la nivelul Uniunii Europene. Îmi doresc foarte mult să fac parte din mecanismul care va decide acest lucru, este important pentru noi românii să fim prezenţi acolo, să avem un punct de vedere pertinent. Pe de-o parte pentru că acest lucru ar ajuta foarte mult piaţa muncii din România, şi pe de altă parte pentru că vreau să fiun un partener extrem de implicat al românilor care muncesc în afara ţării. Sunt oameni care au nevoie de protecţie, sunt foarte mulţi care se simt discriminaţi, sunt oameni care consideră că nu li se respectă drepturile", a spus preşedintele PMP.

O altă structură în care îşi va desfăşura activitatea Eugen Tomac este Subcomisia pentru Drepturile Omului.

"Sunt foarte multe zone fierbinţi în jurul României, fie în jurul Mării Negre, fie în vecinătatea noastră imediată. Numai dacă ne uităm la Republica Moldova, unde avem o comunitate compactă de români în regiunea Transnistria, care este în continuu discriminată şi nimeni nu se ocupă de situaţia lor. Eu voi aduce dosarul transnistrean pe agenda UE, este unul dintre obiectivele mele", a precizat Tomac, la "Puterea ştirilor".

Interviul integral aici: https://youtu.be/YyA7LbnApfE