Banner

Scandalul continuă la IEH. Foști angajați dezvăluie comportamentul preotului Nicolae Brânzea față de banul public…

Email Imprimare PDF

01_preotul_penal_nicolae_branzeaMinisterul pentru Romanii de Pretutindeni l-ar fi numit vineri, 12 iulie, pe Nicolae Brînzea în funcţia de director interimar al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi, a anunţat Iulia Modiga, angajată al Institului, pe Facebook. B1.ro anunță că a contactat Ministerul pentru Românii de Pretutindeni pentru a confirma informaţia, dar până la publicarea materialului nu a primit un răspuns, transmite www.b1.ro, preluat de Romanian Global News.

Despre situaţia din interiorul Institutului Hurmuzachi, fostul angajat Iulia Modiga a mai arătat că, la dorinţa ministrului Natalia Intotero, instituţia a avut nu mai puţin de 3 directori în 6 zile.

"3 directori în 6 zile, așa a vrut Ministerul pentru Românii de Pretutindeni: de vinerea trecută până luni, la 16:30 - un director; de luni, de la 16:30, până vineri, la ora 12:00 - alt director (casnica până la 41 de ani); de vineri, ora 12:00 până când o să vrea Natalia Elena Intotero și alții de peste ea - alt director (cel cu salariul din pix de 17.000 de lei)", a scris Modigo pe Facebook.

Nicolae Brînzea nu a fost ferit la rândul său de scandaluri. Acesta şi-a mărit singur salariul în două etape, ajungând în câteva luni de la 7.418 lei (la 31 iunie 2017), la 17.124 lei (la 1 ianuarie 2018).

Decizia a fost invalidată în 9 aprilie definitiv de către Curtea de Apel Bucureşti după o sesizare făcută chiar de Institutul Hurmuzachi prin Eugen Tiberiu Popescu.

Profitând de o altă perioadă de interimat la conducerea Institutului Eudoxiu Hurmuzachi, pe fondul absenței directorului general pe caz de boală, Nicolae Brînzea i-a concediat atât pe consilierul juridic care instrumentase acțiunile judiciare pentru restabilirea legalității, cât și pe responsabilul cu controlul financiar preventiv propriu, care sesizase majorările salariale în cauză, arată activenews.ro.

De asemenea, sursa menţionată arată că după ce directorul general Eugen Popescu, la revenirea în funcție în iunie 2018, i-a scăzut salariul directorului adjunct, aducându-l în limitele legii, acesta din urmă a întreprins mai multe acțiuni împotriva superiorului său, invocând presupuse nereguli în echivalarea studiilor făcute în străinătate de directorul general.

"Conform ROF-ului cu modificările și completările ulterioare, directorul general poate să delege atribuțiile sale către directorul general adjunct, directori sau către orice altă persoană, în baza deciziei de delegare.

Directorul general a delegat atribuțiile către o anumită persoană din Institut.A doua zi, ministrul pentru românii de pretutindeni a intervenit cu un Ordin peste decizia directorului general, prin care a numit director general altă persoană, mâna dreaptă a directorului adjunct, aflat în concediu medical de aproape 90 de zile, concomitent cu șoferul lui, care în acte e consilier la Institut. În aceeași zi, această persoană a încetat detașările a 5 angajați", na dezvăluit Modiga despre Brînzea, pentru bugetul.ro.

Aceasta îl acuză pe Brînzea că îşi exercită autoritatea prin șantaj și corupere, telefoane la miezul nopții și promisiuni.

„Mulți dintre voi m-ați întrebat ce s-a întâmplat, în detaliu.

Ei bine, de la începutul lui 2016 sunt angajată prin detașare la Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, un loc de muncă unde, pe lângă îndeplinirea sarcinilor profesionale pe măsura pregătirii mele academice, am pus și mult suflet. De ce am pus suflet? Pentru că sarcinile profesionale însemnau grijă față de românii din jurul granițelor, care dispar în tăcere, care se sting sub ochii noștri.

Pe lângă piedicile birocratice întâlnite la fiecare pas, și pe care am reușit să le depășim sau să le îmblânzim, în instituție am descoperit un grup care acționează similar unui grup infracțional organizat, care luptă nu pentru românii din comunitățile istorice românești, ci pentru satisfacerea intereselor proprii, financiare și de parvenire socială.

Am fost concediată prin încheierea detașării, împreună cu majoritatea oamenilor cinstiți din instituție, pentru că ajunsesem să afectăm interese mai mari decât ale acestui biet institut, la nivel de Minister, de Guvern.

Să nu vă imaginați că nu am urmat în acești ani toate căile legale și administrative pentru a opri jaful din instituție. Luni întregi mi-am petrecut relatând nereguli și oferind explicații scrise tuturor, de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni la Corpul de Control al Primului Ministru al României, la Curtea de Conturi și către instanțele judecătorești.

Ca să vă faceți o idee, iată câteva dintre cazurile de încălcare a legii, descoperite de mine și de colegii mei, și semnalate organelor de control:

– proiecte care nu țineau de atribuțiile Institutului, desfășurate în țări ca Israel, doar pentru că directorul adjunct are marele vis de a ajunge ambasador în acest stat;

– mărirea salariului cu de la sine putere al directorului adjunct, de către directorul adjunct, de la 10.880 de lei, pragul maxim admis de lege, la 17.000 de lei;

– plata unor abonamente de telefonie mobilă pentru 13 persoane care nu mai lucrau în Institut de ani de zile;

– deplasări în interes personal cu mașina de serviciu și cu bani de motorină din banul public peste tot în țară;

– recompensarea unor angajați (casierul, șoferul, persoana responsabilă de resurse umane sau cu controlul financiar preventiv) cu "excursii" acolo unde se derulau proiectele (nu în Timoc, Cernăuți sau la Ismail, că acolo nu le plăcea, ci în Spania, Italia, Israel);

– interpretarea eronată a unor Ordine, ca acela care impune ca românii din jurul granițelor să mânânce în proiect de 20 de lei/zi;

– achitarea ilegală a unor taxe, ca cea de participare la Marșul Holocaustului, de 6290 de euro, în vreme ce un preot din Valea Timocului era plătit cu 150 de euro în mână să țină cursuri duminicale de limbă, cultură și spiritualitate română copiilor noștri români din regiune;

– falsificare de acte, fals intelectual etc.

În urma concedierii prin încheierea detașării mă voi adresa în instanța de judecată pentru anularea Ordinului de ministru prin care a fost numită la conducerea Institutului Oriana Miclea, casnică până la 41 de ani, mâna dreaptă a directorului adjunct, întrucât Ordinul a venit peste Decizia directorului general, care delegase atribuțiile sale către o persoană care putea să asigure un management sănătos și responsabil al instituției, un cercetător, sociolog și jurist.

Sunt uluită de influența anumitor medii pe care directorul adjunct al Institutului le accesează, atât la Guvern, cât și la Cotroceni, implicit, pe anumiți reprezentanți ai evreilor originari din România, stabiliți în Israel, pe care acesta i-a păcălit, creându-le falsa impresie că luptă pentru drepturile lor.

Șantaj și corupere, telefoane la miezul nopții și promisiuni: metode prin care pot fi manipulate sau obținute deciziile în statul român.

Este așa în toate instituțiile acestui stat român? Ce putem face? Lăsăm mâinile jos sau ne luptăm cu mafia care ne vrea pe noi reduși la tăcere și pe românii din jurul granițelor dispăruți?", a istorisit ea.

Așa cum a precizat și fosta angajată a IEH, disponibilizată săptămâna trecută, alături de alți 4 funcționari, Nicolae Brânzea și șoferul acestuia Daniel Mirea se aflau în concediu medical de câteva zeci de zile. S-a descoperit însă că pe durata concediului medical, respective pe 25 iunie 2019, Daniel Mirea, își prezenta lucrarea de doctorat la Facultatea de Teologie a Universității Ovidius din Constanța, în prezența lui Nicolae Brânzea, și el în concediu medical.

"Avem un băiat, Nicu. Avem și un băiat, Dănuț. Nicu și Dănuț sunt bolnavi mereu, lipsesc de la birou zeci de zile, în același timp, având cam aceleași simptome și aceiași medici. În data de 8 iulie, unul era bolnav de 87 de zile, celălalt de 123 de zile. Chiar și bolnav, Dănuț a reușit să dea gata o teză de doctorat și să i-o prezinte lui Nicu. Pe 25 iunie, când ambii erau bolnavi. Concluzie: cercetarea te însănătoșește, dar nu atât de mult cât să vii și la birou", arată Iulia Modiga pe facebook, indicând clar sursa acestei informații (https://www.univ-ovidius.ro/sustinerea-publica-a-tezelor-de-doctorat/2031-domeniul-teologie-intelepciune-si-sfintenie-directii-in-desavarsirea-omului-dupa-noul-testament-si-gandirea-filosofica)

Mediul online este în continuare bombardat de mesaje de la români din România și dn comunitățile istorice, referitoare la practicile ilegale ale directorului adjunct al IEH, Nicolae Brânzea:

"200.000 de euro/an/peste 6,5 milioane de români. Dacă din 200.000, dai 10.000 pe-o chirie de sală la Roma, iar la Roma nu-s comunități istorice, dar e un personaj pe care trebuie să îl "ajuți", îți mai rămân 190.000 pentru 6,5 milioane de români. Din care scazi și scazi (și protocol, mese, taxe de participare, onorarii artiști de la 3000 în sus)", scrie Iulia Modiga.

"Eu cred ca ar trebui sa ramana vreo 4-5 oameni (n.r. în IEH) pt. ca raportul cost-beneficiu sa arate bine..... Cred ca si birourile sunt prea multe si prea mari, prea mult mobilier si calculatoare si chiar prea multa hartie igienica....

Este profund gresita aceasta abordare; nu cheltuielile administrative sunt mari (oricum risipa si furtul sunt inacceptabile), ci alocarea pt. programele operationale este infima cu scopul clar de a nu se face nimic consistent. Pastram o institutie ca sa zicem ca ne preocupa problema, dar ii punem toate piedicile posibile ca sa nu poata face nimic. O legam efectiv de maini. Asta atunci cand nu o utilizam decat in scopuri personale si o mulgem la greu. Institutia, prin raportare la rolul ei minimal, este mult subdimensionata si profund subfinantata. Fratilor, romanii din comunitatile istorice sunt asimilati in fiecare zi. In fiecare zi dispare o parte din neamul romanesc si voi vorbiti ca sunt cheltuileli adminstrative prea mari la nivelul unui milion de euro pe an?!", arată un alt comentator.

"Dragă Țară, protest al diasporei românești, plecată de nevoie în străinătate, ai văzut chiar în anul #Centenar pe care guvernanții l-au ignorat la maxim. Ziceai că nu vor veni, că nu le pasă, că nu mai sunt români... Ai lăsat jandarmii să-i gazeze, să-i bată ca pe câini.

Acum, că se tot pune de zor jăratec pe foc, se impune un protest al românilor din comunitățile istorice românești în capitala Țării pe care o iubim și pe care nu am lăsat-o, nu am abandonat-o, nu am trădat-o niciodată, prin simplul fapt că am avut norocul să ne naștem români, dar nu într-o Românie mică, ci una rămasă la fel de Mare pentru noi, acasă, de unde venim - Cadrialater, Timoc (bulgăresc/sârbesc), Voivodina, Maramureșul Istoric, Nordul Bucovinei, Herța, Hotin, Republica (de lângă) Moldova sau Basarabia Istorică. Peste tot în aceste regiuni istorice avem micile noastre Românii, în cătunele îndepărtate, satele străvechi, bisericile neamului, școlile românești, artiștii amatori și ansamblurile folclorice românești, meșteri populari, poeții și scriitorii noștri, români prin naștere. Și vezi bine, în jurul tău, dragă Țară, se duce o luptă de rezistență cu asimilarea din partea statelor de cetățenie - niciunul prieten și vecin adevărat... Această luptă s-a dus și fără ajutorul tău. Probabil că se va mai duce și o vom mai duce, așa cum știm, cum putem, cât timp încă mai are cine.

Întrebarea e, dragă Țară: chiar o vei duce mai bine fără Cununa de Aur a României - comunitățile istorice românești din jurul tău, fără turnurile de cetate, pe care le-am vegheat instinctiv timp de veacuri întregi, ca să exiști, ca să prosperi, să nu rămânem orfani de Mamă, să-ți ții fiii și fiicele aproape?!...

Oricum, în 4 săptămâni dinnou e 10 august...", scrie un roman din Basarabia Istorică.

 

Cele mai citite ştiri

Publicitate