Banner

Sute de mii de români din Ucraina, victime ale diplomației eșuate a statului român

Email Imprimare PDF

01_diplomatia_esuata_a_statului_romanMișcarea politică România Mare în Europa solicită Președinției României și Ministerului Afacerilor Externe să explice public motivele pentru care la întrevederea de miercuri a șefului de stat Klaus Iohannis cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, problematica drepturilor românilor din Ucraina nu a fost abordată ca temă distinctă de discuție, transmite Romanian Global News.

Administrația Prezidențială a României descrie dialogul dintre cei doi oficiali, purtat la Adunarea Generală a ONU, că fiind unul reușit, pe diverse teme bilaterale. Printre subiecte, mai puțin vizibilă apare ideea formulată de președintele Klaus Iohannis de remediere a problemelor cauzate minorității române din Ucraina prin adoptarea de către Parlamentul de la Kiev a controversatei Legi a Educației. Atât de credibili și convingători sunt „negociatorii" României, încât partea ucraineană nici nu pomenește despre acest subiect în comunicatele oficiale care au urmat întrevederii. Așadar, interesele comune celor două state se opresc unde dorește Ucraina și nu includ salvarea identității celor peste 500.000 de români din țara vecină.

Mișcarea politică România Mare în Europa consideră că pe agenda discuțiilor oficiale dintre București și Kiev ar trebui să se regăsească de urgență inventarierea situațiilor de încălcare de către Ucraina a Tratatului bilateral din 1997, în partea referitoare la asigurarea drepturilor naționale ale etnicilor români şi analizarea posibilităţii iniţierii procedurii de revizuire a acestuia, recunoașterea românilor din Ucraina ca popor băștinaș, revenirea la numărul de şcoli cu predare în limba română existente până în anul 1991 şi menţinerea acestora, derularea în limba română a procesului educaţional destinat românilor din Ucraina, prin modificarea tuturor actelor normative care au dus la anularea acestor drepturi, unificarea programelor şcolare de limbă română cu cele de „limbă moldovenească" și punerea în aplicare a ordonanței de guvern privind reparația Casei Memoriale „Aron Pumnul" din Cernăuți, ca sediu al Muzeului „Mihai Eminescu".

Ne îndoim că Președinția României și Ministerul Afacerilor Externe nu sunt la curent cu faptul că Ucraina duce o politică agresivă, sistematică, de asimilare forțată a românilor, aceștia aflându-se într-un stadiu avansat de pierdere a identității lor etno-lingvistice. De asemenea, ne exprimăm speranța ca măcar în al 12-lea ceas să reprezentați interesele românilor din Cernăuți și Herța, Maramureșul istoric și Sudul Basarabiei, nu să le tratați cu indiferență, ignoranță sau superficialitate.