Banner

Pedagogi români din regiunile Cernăuți și Odesa vor participa la Alba Iulia la Congresul Cadrelor Didactice de Etnie Română de peste Hotare

Email Imprimare PDF

14_pedagogi_romani_cernautÎnvăţători, educatoare, profesori de gimnaziu sau liceu sunt invitaţi să participe la Congresul Cadrelor Didactice din România şi al Cadrelor Didactice de Etnie Română de peste Hotare, al 41-lea congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, la Alba- Iulia, în perioada 6 - 9 august 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, transmite BucPress, preluat de Romanian Global News.

Câteva sute de cadre didactice din România, R.Moldova, regiunile Cernăuţi şi Odessa din Ucraina şi din Serbia dintre Timoc şi Morava şi-au rezervat deja locuri în hotelurile din cetatea unirii şi au închiriat Casa de Cultură a Sindicatelor, cea mai încăpătoare sală din oraş, pentru 7 şi 8 august.

Vor fi şi oaspeţi de seamă fiindcă la congresele AGIRo (primul ţinut în 1898) nu au lipsit preşedintele ţării, preşedinţi ai academiei române, miniştri, rectori. Monarhul ţării spunea la unul dintre aceste congrese că "dacă soarta nu m-ar fi pus acolo unde sunt aş fi fost învăţător". Şi-a anunţat prezenţa şi maestrul Nicolae Furdui Iancu, cel care a fost 10 ani învăţător în Alba-Iulia.

Ca întotdeauna, vor fi susţinute numeroase cursuri şi ateliere (cu adeverinţe corespunzătoare) şi vor fi invitaţi speciali din mediul didactic şi cultural. Se vor putea face înscrieri şi la un curs cu credite. Edituri prestigioase îşi vor prezenta noutăţile şi vor distribui pachete gratuite participanţilor. La Alba-Iulia se vor distribui şi cele 500 de volume din "Portrete de dascăli", "Buletinul Congresului" şi Revista AGIRo. Vor fi şi alte surprize şi momente memorabil de înălţătoare care îi vor face pe participanţi să pomenească peste ani că "am fost şi eu la congresul de la Alba-Iulia".

Se va face vorbire şi despre rolul dascălilor în înfăptuirea unirii. La 1 decembrie 1918 au participat ca delegaţi de drept câte 2 delegaţi de la fiecare dintre cele 37 reuniuni învăţătoreşti din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş şi câte un delegat de la fiecare dintre cele 27 şcoli secundare, institute teologice, pedagogice şi şcoli civile româneşti. Cadre didactice au mai participat atunci şi ca delegaţi aleşi în cercurile electorale româneşti dar şi delegaţi reprezentând societăţi culturale sau secţiuni comitatense ale gărzii naţionale. Pe lângă aceşti învăţători şi profesori cu drept de vot au mai fost prezenţi la Marea Adunare Naţională alte sute de cadre didactice însoţind sătenii români din toate zările Transilvaniei.

Colegii care nu au nevoie de cazare şi masă se pot încă înscrie urmând procedura de pe www.invatatori.ro Cei care au nevoie şi de cazare şi masă (folosind sau nu voucherele de vacanţă) trebuie întâi să sune la 0723259290 şi apoi le vom confirma dacă am reuşit să contractăm locuri suplimentare la hoteluri.

Veniţi români, veniţi la Mecca noastră, / Veniţi la Alba Iulia-n Ardeal!

Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România