Banner

Irina Loghin sprijină renovarea şcolii din satul Aluatu, raionul Taraclia

Email Imprimare PDF

14_irina_loghinSingura şcoală românească din satul Aluatu, raionul Taraclia, ajunsă într-o stare deplorabilă, este readusă la viaţă cu ajutorul oamenilor de bună credinţă. Pentru că s-au săturat să mai aştepte ajutorul statului, s-au apucat singuri de reparaţii. În sprijinul lor, Irina Login, renumita interpretă de muzică populară din România, a venit cu o donaţie considerabilă, transmite Romanian Global News.

Acestea sunt condiţiile în care activează profesorii şi elevii din Aluatu, Taraclia. Multă lume nu a rămas indiferentă la apelul celor care îşi doresc să salveze singura şcoală românească din Taraclia. O donaţie considerabilă a venit, însă, din partea îndrăgitei artiste pe ambele maluri ale Prutului Irina Loghin.

Îndrăgita interpretă, Irina Loghin, a donat 4000 de euro pentru ca elevii din Aluatu să-și facă studiile în limba română. „Această donație va reprezenta încă o dovadă concludentă că România nu este acel inamic din vest, după cum încă se mai falsifică imaginea fraților de peste Prut", a declarat interpreta Irina Loghin.

Pe lângă ajutorul financiar, artista a dedicat şi câteva versuri pentru cei care simt şi gândesc româneşte.

La şcoala din satul Aluatu, raionul Taraclia, din banii Guvernului României s-a refăcut acoperişul şi faţada instituţiei.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook