Banner

În prezența Primului Ministru și a mai multor miniștrii, MRP a omagiat români din Diasporă premiați în mai multe gale în anul 2018

Email Imprimare PDF

10_ateneul_roman_mrpJoi, 29 noiembrie 2018, în atmosfera încărcată de frumusețe și istorie a Ateneului Român, un simbol al culturii și identității românești, în prezența Primului Ministru Viorica Dăncilă și a mai mulți miniștrii ai cabinetului, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a organizat Gala „100 pentru Centenar", transmite Romanian Global News.

Proiectul a fost dedicat păstrării și promovării ideii de apartenență la identitatea românească și este cu atât mai important cu cât, în anul 2018, acțiunile MRP s-au concentrat asupra marcării Centenarului Marii Uniri, prin evidențierea importanței pe care elitele, asociațiile și organizațiile românilor de pretutindeni o au în păstrarea și promovarea identității lingvistice, culturale și spirituale românești.

Evenimentul a închis seria celor zece gale care au avut loc în afara granițelor țării, în state cu semnificative comunități românești: Italia, Spania, Portugalia, Franța, Belgia, Marea Britanie, Germania, Grecia, Israel și SUA.

Cu prilejul Galei a fost lansată și Enciclopedia Românilor de Pretutindeni, un demers al MRP, materializat prin expertiza Institutului pentru Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu" al Academiei Române. Enciclopedia adună la un loc date relevante despre comunitățile de români de pe toate meridianele lumii și prezintă români care prin activitatea lor aduc cinste și onoare țării.

Gala a fost difuzată în direct pe TVR1 și TVR Internațional, parteneri media ai MRP.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook


Cele mai citite ştiri

Publicitate