Banner

Romanii din Cernăuți au participat la manifestările dedicate Zilei Culturii Naţionale . Delegație a MRP prezentă la evenimente

Email Imprimare PDF

10_mrp_cernauti_zilele_culturii_romaneLa Cernăuți s-au desfășurat manifestările dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 169 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, marți, 15 ianuarie 2019, transmite Romanian Global News.

Programul a început cu o depunere de jerbe de flori la bustul Poetului din curtea casei lui Aron Pumnul şi la monumentul din centrului oraşului Cernăuţi.

La acțiunile culturale au participat reprezentanţii autorităţilor locale, corpului diplomatic român, oficialități din România, reprezentanți ai societăţilor culturale din regiunea Cernăuți și România.

La evenimentele festive a participat si o delegație din București, din care au făcut parte secretarul de stat din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Victor Alexeev și directorul compartimentului comunități istorice, Radu Cosma.

De asemenea, candidații unioniști la alegerile parlamentare din Republica Moldova, Ion Leașcenco și Anatol Ursu, alături de deputatul Constantin Codreanu și alți unioniști au depus flori la bustul poetului Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică "Ștefan cel Mare și Sfânt" din Chișinău.

,,Astăzi se împlinesc 169 de ani de la nașterea marelui Mihai Eminescu. Unionist și el, patriot și luptător pentru drepturile românilor din teritoriile înstrăinate. De datoria noastră este să ne ridicăm la valoarea măriei sale și să împlinim visul eminescian de unificare a tuturor românilor. Haideți să muncim pentru reîntregire, oameni BUNi, iar de facem rău sau bine – Eminescu să ne judece!", a declarat Ion Leașcenco.

La gimnaziul românesc „Alexandru cel Bun" din Cernăuți s-a desfășurat simpozionul „Bucovina în publicistica lui Eminescu", la care au participat scriitori din Cernăuți și Suceava, ziariști, profesori, elevi și studenți, admiratori ai cuvântului artistic.

In finalul manifestării prilejuite de marcarea zilei de naștere a poetului Mihai Eminescu și a Zilei Naționale a Culturii au avut loc lansări de carte și recitaluri de versuri, dar și o seară de romanțe eminesciene.

Din dorința de a încuraja dezvoltarea și coeziunea mediului asociativ românesc din afara granițelor, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a desfășurat în aceeași zi la Consulatul general al României la Cernăuți o sesiune de informare privind metodologia depunerii de proiecte, aferentă anului 2019.

În acest sens, secretarul de stat va mai efectua vizite de lucru în ținutul Herța și raionul Hliboca, în regiunea Transcarpatia, dar și la Ismail.

Evenimentul s-a desfăşurat în contextul aniversării a 169 ani de la naşterea marelui poet, zi în care în Republica Moldova și România este marcată Ziua Naţională a Culturii. La acțiune au fost prezenți cei care împart același ideal, cinstesc memoria Marelui Poet care a fundamentat temelia culturii române.

Pe 15 ianuarie 2019 s-au împlinit 169 de ani de la nașterea Luceafărului literaturii românești. Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889).

Televiziunea online BucPress TV a oferit un reportaj de la manifestările desfășurate la Cernăuți în data de 15 ianuarie a.c.

Video aici

http://www.bucpress.eu/cultura/romanii-din-cernauti-au-sarbatorit-8472

 

Cele mai citite ştiri

Publicitate