Banner

Românii din Catania au serbat alături de italieni pe ocrotitoarea orașului- Sf Agata

Email Imprimare PDF

01_romanii_cataniaÎn fiecare an, la începutul lunii februarie, cetatea Catania aflată la poalele vulcanului Etna, o sărbătorește pe patroana sa - sfânta Agata.Procesiunile pe străzile orașului, cu racla de argint a sfintei, adună mii și mii de credincioși din toate colțurile Siciliei, de aceea este și considerată a fi una dintre cele mai mari manifestări ale creștinilor din lume, transmite preoteasa Geta Ichim, preluată de Romanian Global News.

Și ortodocșii români din Catania își demonstrează an de an, dragostea față de ocrotitoarea lor.

Parohia ortodoxă română "SFÂNTA MUCENIȚĂ AGATA" a sărbătorit hramul său, în mai multe zile, prin manifestări culturale și religioase, realizate de credincioșii ce trăiesc și muncesc aici.

Lăcașul de cult s-a îmbogățit cu o nouă icoană cu chipul sfintei mucenițe, iar icoana Învierii Domnului, a fost finalizată pe tavanul bisericii în aceste zile.

În duminica premergătoare praznicului, enoriașii din toate colțurile provinciei, au venit la jertfa lui Hristos, să-I mulțumească pentru binefacerile primite și pentru a primi Sfânta Împărtășanie.

Cu acest prilej, părintele paroh Mihai Gabriel Ichim a dăruit icoane cu sfânta Agata și a reamintit necesitatea participării la Sfânta Liturghie în duminici și sărbători, ca trepte obligatorii pe care trebuie să le străbată creștinii în urcușul lor duhovnicesc.

De asemeni, a subliniat prezența la rugăciunea zilnică în comun, a unui număr impresionant de enoriași din parohie, convorbire cu Dumnezeu ce-i aduce mai aproape de Hristos și de viața veșnică.

La sfârșitul slujbei, un emoționant buchet de rugăciuni, a fost oferit în dar sfintei, de către cei mai mici credincioși, împreună cu frații, părinții și bunicii lor.

Copiii ce au participat la citirea rugăciunilor la strană, la activitățile școlii parohiale și la toate festivalurile, au primit ca premiu, cărți cu frumoase învățături creștine.

Enoriașii milostivi au pregătit pachete și un frumos tort împodobit cu icoana sfintei Agata pentru toți credincioșii .

În partea a doua a zilei s-a desfășurat agapa, într-un spațiu mai larg, ce a permis ca voia bună și bucuria să se manifeste din plin.

Parohul a dăruit diplome și a felicitat credincioșii ce au lucrat cu multă dăruire în via Domnului, în anul ce a trecut, pe cei ce au contribuit în mod deosebit la realizarea picturii tavanului din naosul și pronaosul bisericii.

Nu au fost uitați nici enoriașii ce au participat cu succes la realizarea festivalurilor, a serbărilor și a tuturor evenimentelor din biserică.

Ziua s-a încheiat cu tortul festiv, oferit în dar din partea păstorului parohiei.

Marți, 5 februarie, s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în cinstea sfintei Agata, alături de enoriașii ce nu merg la lucru și sunt liberi și câțiva pelerini din Romania.

S-au dăruit icoane și s-a mulțumit ocrotitoarei pentru tot ajutorul, pentru toate realizările din acest an și pentru toate rugăciunile pe care le-a mijlocit către Tatăl ceresc pentru toți credincioșii.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook