Banner

Ion Moraru, profesorul libertăţii. Fostul deţinut politic şi disident, care a înfruntat regimul sovietic, a împlinit 90 de ani

Email Imprimare PDF

01_ion_moraruA făcut ani grei de gulag în stepele kazahe, pentru că şi-a iubit ţara şi neamul. A suportat chinuri groaznice în închisorile sovietice, dar nu s-a lăsat infrânt, pentru că îl purta pe Dumnezeu în suflet. Vorbim despre fostul deţinut politic Ion Moraru care, la vârsta de 17 ani, s-a luat de piept cu regimul de ocupaţie sovietic. Astăzi, ajuns la vârsta de 90 de ani, moş Ion de la Mândâc nu regretă nimic din toate ceea ce i s-au întâmplat, transmite TVR Moldova într-un reportaj, preluat de Romanian Global News.

Chiar dacă au trecut 79 de ani de atunci, moş Ion îşi aduce aminte cu lux de amănunte ziua în care armata sovietică a ocupat Basarabia. Bunicul lui Ion Moraru, Pintilii, făcuse armata în imperiul Ţarist. Prin urmare, cunoştea rusa. Aşa că soldaţii ruşi au mers la el acasă.

I-a ospătat, sărmanul, pe cei care au venit să deznaţionalizeze, să înfometeze şi să distrugă românii din Basarabia. Văzând toate ororile sovieticilor, Ion Moraru, fiind în clasa a şaptea, împreună cu un coleg, fondează "Sabia dreptăţii", organizaţie de rezistenţă antisovietică. În 1947, activitatea organizaţiei este deconspirată, iar membrii acesteia, arestaţi.

Pentru activitate antisovietică, Ion Moraru şi camarazii săi de luptă riscau riscau pedeapsă capitală. Aşa-zisa judecată i-a condamnat, însă, la 10 ani de lagăr cu regim sever, 10 ani de exil în orientul îndepărtat al Rusiei, iar pentru cinci ani au fost lipsiţi de drepturi civile.

În lagărul Ekibastuz, din Kazahstan Ion Moraru l-a întâlnit pe marele scriitor şi disident rus Alexandr Soljeniţin, de la care păstrează şi astăzi toate volumele cărţii "Arhipelagul Gulag", cu autograful autorului. Iar în lagărul de la Dubovka, Ion Moraru l-a întâlnit pe generalul Armatei Române, Nicolae Dragomir. A fost eliberat anticipat pe 22 iunie 1956. Când a revenit acasă, la poartă îl aştepta Tărcuş, câinele copilăriei sale. Iar pe prispa casei îl aşteptau, cu lacrimi în ochi, mama, bunicul şi bunica.

Şi s-a ridicat din genunchi, iar astăzi a ajuns la vârsta de 90 de ani. A descris suferinţele prin care a trecut în trilogia auto-biografică "Pustiirea. Treptele infernului şi Fata cu miros de busuioc", tipărită la Mănăstirea Putna. Fericirea supremă a vieţii sale, spune Ion Moraru, este că a fost mereu liber.

Reportajul TV aici: http://m.tvrmoldova.md/actualitate/ion-moraru-profesorul-libertatii-fostul-detinut-politic-si-disident-care-a-infruntat-regimul-sovietic-a-implinit-90-de-ani/

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook