Alexandru Cetățeanu, martor ocular: Veni, vedi, perdidi - sau alegeri româneşti la Londra

Miercuri, 29 Mai 2019 Londra, Marea Britanie/Romanian Global News
Imprimare

01_alexandru_cetateanuM-am dus, am văzut şi... am pierdut - bine se potriveşte sintagma latinească (derivată din vorba lui Julius Caesar) la ce am pățit și văzut în orașul poreclit și The Fog sau The Big Smoke, pe 26 mai 2019 ! Am pierdut cam 12 ore din viaţă (în total, cu drumul) şi nu am putut să votez, cu toată buna mea intenţie, răbdare şi sacrificiu de timp preţios, transmite jurnalistul Alexandru Cetățeanu, preluat de Romanian Global News.

"Nu povestesc din auzite - repet , am fost acolo şi am suferit alături de mii de tineri români din Londra şi din împrejurimi. I-am văzut, i-am auzit şi am simţit frustrarea din sufletele lor, frustrare care a fost şi a mea. Este greu de crezut, dar aşa a fost, nu exagerez cu nimic şi nu fac politică românească. Încerc să povestesc ce s-a întâmplat, fără ranchiună, calm, cu toate că îmi este greu să îmi "stăpânesc" ...tastatura laptop-ului.

Am ajuns în Belgrave Square nr. 1, (nu departe de renumitul Hyde Park Corner) la impozanta clădire în care îşi are sediul Institutul Cultural Român, la ora 12:45. După aprox. 7 (şapte) ore de stat la coadă, în picioare şi "ameninţaţi" de ploaie (a şi burat un pic), abia pe la ora 21:15 am reuşit să intrăm în clădire; am făcut parte din ultimul grup de aproximativ 100 de persoane care am avut "noroc" şi ne-am înghesuit (ca vai de lume) în holul şi camera de la parterul clădirii. De ce nu s-a folosit o cameră în plus, cum s-a procedat la alte alegeri, este greu de priceput. Ni s-a făcut cumva o favoare că am fost admiși înăuntru, deoarece s-a anunţat că la ora 21:00 se va termina cu votul. Înăuntru, căldură înăbuşitoare şi frustrare pe măsură. Am reuşit să dăm din mână în mâna cardurile sau paşapoartele (ce avea fiecare) la scanare (să nu cumva ca cineva să voteze de două ori) dar se progresa aşa de încet cu votul, încât, după vreo jumătate de oră de suferinţă în "baie de aburi", am renunţat. Răbdarea mea a ajuns la saturare. Probabil mai dura între 30 de minute şi o oră până îmi venea rândul, depinzând de cum m-aş fi înghesuit, de cum aș fi dat din..coate. Ar fi trebuit să ajung în față, să dau din nou ID cardul pentru a se copia manual (aţi înţeles bine - nu știu daca aveau și creion chimic sau plombagină) datele (codul numeric şi numele) pe două tabele (!), să primesc formularele de vot şi o preţioasă ştampilă (din numai cele 4 disponibile, aşa mi-a spus un norocos care a votat), să mă strecor prin înghesuială până la mesele cu separatoare (să nu vadă cineva indiscret unde pun stampila), să pun formularele în urnele de vot (unii strigau că sunt deja pline...ochi) şi apoi să mă strecor din nou printre votanţi să duc ştampila şi să îmi iau înapoi cardul ID. Nu m-am simţit în stare să mai rezist la aceste "încercări" noi, şi m-am strecurat cu greutate spre uşa de ieşire. În faţa uşii, un grup de poliţişti (încă înainte cu vreo două ore de a intra eu în clădire, erau prezente 3 dubițe pline cu poliţişti) făceau lanț (aşa cum se poate vedea în poza alăturată) să nu mai intre nimeni înăuntru. Cei de afară aşteptau o minune - poate că totuşi vor putea să voteze şi se refulau scandând lozinci: - Nu plecăm, până nu votăm, nu plecăm, până nu votăm... ! , - Ruşine, ruşine să vă fie, Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie..., Ciuma rosiee - PeSeDee, Hoţii, hoţii... şi unele lozinci mai vulgare - nu le mai menţionez pe toate. Am înregistrat totul, „just in case".

Poliţiştii britanici se pare că simpatizau cu românii, dar nu puteau să îi ajute cu nimic, decât să păstreze ordinea. L-am întrebat pe unul dintre ei dacă au mai avut astfel de situații și după ce i-am arătat legitimația de ziarist din Canada, mi-a mărturisit că așa ceva nu s-a mai întâmplat la Londra și toți sunt șocați. Dimpotrivă, oamenii sunt încurajați să voteze, voluntarii îi aduc și pe invalizi la urne, iar pentru el și colegii lui, ce se întâmplă la români, frizează ridicolul. Nu puteam să îl contrazic, mai ales că și în Canada, canadienii procedează la fel, atât acasă, cât și în străinătate. În plus, ca nu cumva cineva să nu voteze fiind ocupat în ziua alegerilor, se organizează așa zisele „alegeri anticipate" cu o săptămână înainte, unde te duci și votezi fără probleme. Din anul 1984, de când sunt „ rătăcit" prin lume, nu mi s-a întâmplat să stau mai mult de 30 de minute la coadă la alegeri.

Acum câțiva ani am fost la Montreal chiar vice-președinte de comisie de vot (președintă, inimoasa Letiția Belivacă, consul regretat la Montreal - a fost rechemată la București) , și cu toate că am „tras tare", tot au rămas câteva sute de români fară să-și poată exercita dreptul constituțional la vot.

Aşteptând la rând atâtea ore, ce era să fac ? Am intrat în vorbă cu vecinii, mi-am făcut prieteni, am povestit, am pus întrebări. Informaticieni, ingineri, băieţi şi fete frumoase (aşa cum sunt româncele în general), specialişti în construcţii, oameni de afaceri, toate categoriile de profesii, au plecat din ţară să trăiască într-o lume mai bună, mai civilizată şi unde munca lor este mai bine plătită. Pe toţi îi unea dragostea pentru ţara lor de baştină, dovedită de prezenţa lor masivă la alegerile acestea anormale (cu atâta aşteptare la rând, absurdă şi de neconceput în lumea modernă !) cu speranţa că vor schimba ceva în bine în România, ţara lor de dor. Impresionant gestul - impresionantă dorința lor de a ajuta Țara ! Și cum am mai spus mai sus, am fost impresionat de numărul mare al tinerilor prezenți. După estimarea mea, peste 90 % erau persoane sub 40 de ani!

Foarte mulţi vecini de suferinţă din coloană, au renunţat să mai voteze; au plecat la casele lor după 5-6 ore de aşteptare, fiind istoviţi de muncile pe care le prestau (pe aici se munceşte serios...cred că se știe), şi aveau nevoie de odihnă. Alţii, sunau prietenii veniţi "la înaintare", să afle care este situaţia şi evident, aflând ce se întâmplă, nu au mai venit, că ar fi venit degeaba. După calculele mele, peste 800 de români care au venit la vot la această secţie, nu au putut să voteze. O metodă de calcul este simplă - dacă eu am ajuns la ora 12.40 şi abia am reuşit să intru în sală, toţi cei care au ajuns mai târziu la rând (după mine), cu siguranţă că nu au mai putut să voteze. Reputaţia proastă (după unii voită) a organizării scrutinelor în diaspora românească, a făcut ca zeci de mii de români în Anglia şi milioane în lume, să nu mai fie interesaţi să meargă la vot. Prietenii din Londra pe care i-am contactat la telefon, asta mi-au spus şi îi înţeleg.

Am avut şi „momente vesele" în lunga aşteptare.../ pentru votare şi aşa, timpul a trecut mai repede. Un BMW a mers paralel cu rândul şi a difuzat un cântec satiric gen RAP, bine primit de "audienţă", iar un ditamai camion a defilat pe străzile unde românii stăteau la coadă, cu un afiş pe parbriz, aşa cum se poate vedea în poza alăturată. O doamnă a defilat cu drapelul României înfăşurat pe umeri...şi au mai fost şi alte momente - unele au înveselit mulţimea - s-a făcut "haz de necaz".... Un simpatic român, care arata cumva ca "cetăţeanul turmentat" declama - M-am pilit că sunt şmecher...

Parcă prevăzând că voi sta mult timp la coadă, am luat cu mine o carte pe care am cumpărat-o recent - se numește „THE TASTE OF ASHES" (THE AFTERLIFE OF TOTALITARIANISM IN EASTERN EUROPE) sau în limba română - „GUSTUL CENUȘII" (După-viața totalitarismului în Europa de Est) a scriitoarei de mare succes Marci Shore, profesoară de „intellectuall history" ( istorie a gânditorilor și a ideilor - nu știu cum s-ar traduce această disciplină în română și dacă există) la Universitatea Yale din New Haven, statul Connecticut (fondată în 1701 !). Recomand această carte cu multa căldură - veți vedea că are legătură și cu ce s-a întâmplat în România după totalitarism, cu sechele până în această zi de doliu pentru țara noastră.

Este foarte trist ce s-a întâmplat la aceste alegeri. Am aflat că şi la alte centre de votare din Londra s-a întâmplat la fel, ba chiar şi mai rău...Cum poate fi posibil ceva „şi mai rău" decât la centrul de la ICR - Londra, nu-mi pot deloc imagina.

Ce mică este lumea ! De câte ori nu am exclamat asta... şi cine nu a fost surprins măcar odată în viaţa de unele coincidenţe incredibile ? Din mulţime, a apărut o fată frumoasă, care mi-a părut imediat cunoscută, care m-a recunoscut cine sunt - era Andra-Lucia Martinescu, doctorand la Universitatea Cambridge. Cum am cunoscut-o ? Pe 24 aprilie, aflându-mă la Bucureşti, am fost invitat (de altfel m-am cam invitat singur) la „masa rotundă" numită - CE ŞTIM DESPRE DIASPORA ROMÂNEASCĂ? ANALIZA ŞI ACŢIUNE . Deci... s-a întâmplat să mă aflu la Bucureşti şi am aflat de această acţiune organizată de Administraţia Prezidenţială - Departamentul Pentru Relaţia cu Românii din Afara Graniţelor, citind „On Line" ziarul - Romanian Global News. Mulţumesc mult Colectivului de redacţie şi felicitări ! Este o publicaţie deosebit de utilă, atât pentru românii din ţară, cât şi mai ales, din străinătate.

„Masa rotundă" cu tema menţionată mai sus, a avut loc la Salonul Cerchez de la Muzeul Naţional Cotroceni, organizată practic de Dr. Sandra Pralong, consilier prezidenţial, bine cunoscută la Montreal, unde a fost de mai multe ori şi unde am avut plăcerea să o întâlnesc şi eu. Protagonista principală (eu aşa am simţit) a întâlnirii nu era alta decât domnişoara Dr. Andra-Lucia Martinescu, (anticipez - sunt sigur că va lua cu succes doctoratul) care a prezentat un studiu deosebit de interesant şi util României numit O analiză de reţea a Diasporei Româneşti. Alături de Andra s-au aflat Maria-Cătălina Moisescu (doctorand la Univ. Fribourg din Elveţia) şi Rareş Burlacu, doctorand la Şcoala Naţională de Administrare Publica din Montreal. Nu intru în detalii despre această interesantă întâlnire (citiţi revista Destine Literare, numărul care va apărea în curând ) - voi expune numai informaţiile pertinente cu această zi nefasta de alegeri. Studiul făcut cu multă pasiune, competență, talent şi sudoare, ne dă informaţii deosebit de utile despre românii răspândiţi în lume, despre activităţile lor, despre asociaţiile lor, comparaţii cu alte diaspore (poloneză şi ungară) etc. Aşa cum bine a subliniat Dr. Sandra Pralong în „Cuvântul de bun venit - De ce această întâlnire?", este important „..de a se ştii ce ştim despre românii din Diaspora", „ ...a se ştii ce nu se ştie", şi apoi este important „ce facem, astfel încât să servim cât mai bine interesele oamenilor..." , ca „slujitori publici" (public servants - termen puţin cunoscut sau înţeles de funcţionarii, deputaţii şi senatorii din România). Legat de prețiosul studiu, s-a discutat și despre necesitatea de a se asigura condiții adecvate la alegeri, pentru românii din străinătate În sală erau şi câţiva deputați și senatori (printre care şi Viorel Badea, senator pentru Diaspora) şi mă întreb - ce au înțeles, cum au acționat ei pentru a se evita situaţiile deplorabile în care au fost puşi aceşti minunaţi tineri români , care nu cereau prea mult, decât să voteze în condiţii decente, pentru binele ţării lor de origine? Își vor da demisia cei responsabili de această „zi neagră", de rușine națională? "