Dorin Popescu: nu știm să existe un proiect vizionar al Bucureștiului privind Republica Moldova

„Nu știm să existe un proiect vizionar al Bucureștiului privind Republica Moldova. Prin extensie, nu știm să existe un proiect vizionar al Bucureștiului privind Republica Moldova, Ucraina, Georgia și Balcanii, spații văzute ca fiind strategice din perspectiva vecinătății estice a UE și a extinderii ei”, scrie analistul Dorin Popescu pentru www.ziare.com, preluat de Romanian Global News.

„Rusia pare a nu mai avea, aici, mai multe ouă în coș. Igor Dodon și-a probat suficient fidelitatea față de Kremlin pentru a mai risca surprize din jobenul altfel generos al Lubiankai. Opoziția nu pare capabila sa promoveze o figura cu șanse, iar cea actuală (Maia Sandu) pedalează in gol, fără suport explicit din partea mediilor care pot da substanță acesteia. În 2020, competiția geopolitică dintre Est si Vest se va juca aici simplu, cu miza permanentizării la vârf a actorilor pro-ruși. Uniunea Europeană nu țese paradigmatic la Chișinău, epuizată de luptele fratricide si clandestine din interior. Noua Comisie Europeană construiește greu planuri, viziuni, chiar reacții (a se vedea situația explozivă din Orientul Mijlociu), iar vecinătatea estică nu va reprezenta sub nici o forma o prioritate reală de acțiune, mai ales ca Balcanii așteaptă în continuare primăvara promisă în relația cu Uniunea Europeană, după dusul rece primit din Paris în aceasta iarnă de Albania și Macedonia de Nord”
„Aceasta regiune nu consimte încă scenariului de abandon la care pare a fi fost condamnata de către marii actori politici încă de anul trecut, de aici seismele moderate – care, cel mai probabil, se vor produce inerțial in anii următori”, a scris Popescu.

Romanian Global News

Read Previous

Mircea Popescu: Lecțiile Istoriei

Read Next

Prima ședință de lucru a partidelor semnatare ale inițiativei de unine a unioniștilor din R. Moldova