Adela Liculescu s-a născut în Craiova și cum era un copil cu foarte multă energie și nu voia deloc să doarmă după-amiezile, părinții au hotărât să facă tot felul de extra activități. Așa că mergea cu bunicul ei aproape în fiecare după-amiază la Palatul Copiilor la diverse cercuri – de la muzică ușoară și pian, până la balet, pictură și șah, se arată într-un reportaj Life.ro, preluatat de Romanian Global News.
Acolo profesoara de la pian a observat bucuria micuței atunci când se afla în fața instrumentului și i-a convins pe părinți să o înscrie la Liceul de Artă. Nu a fost tocmai o misiune ușoară. Adela Liculescu venea dintr-o familie mândră de ingineri, așa că pasiunea pentru muzică nu era chiar pe lista planurilor de viitor pentru părinții ei. Însă, în cele din urmă, drumul ei a fost către artă.
Iar astăzi, Adela Liculescu se află la Viena. A plecat imediat după ce a terminat liceul, iar acum învață la Universitatea de Muzică din Viena. Cântă peste tot în lume și se gândește la România ca la o scenă pe care adoră să performeze.
Cum arată viața unui artist român la Viena? Ce înseamnă să străbați lumea cântând la pian? Și ce simți atunci când auzi aplauzele publicului? Aflăm de la Adela Liculescu.
Ai început să studiezi pianul încă de la patru ani, cine ți-a ales drumul acesta? Cine te-a încurajat cel mai mult?
Adela Liculescu: Nu eu am ales drumul, ci drumul m-a ales pe mine (zâmbește). Eram un copil cu foarte multă energie și, cum nu voiam deloc să dorm după-amiezile, părinții mei au încercat să îmi găsească o ocupație. Astfel, mergeam cu bunicul meu aproape în fiecare după-amiază la Palatul Copiilor din orașul meu natal, Craiova, la diverse cercuri – de la muzică ușoară și pian, până la balet, pictură și șah.
La un moment dat, profesoara mea de pian de la Palat a observat că am o înclinație deosebită spre cântatul la acest instrument și a încercat să îi convingă pe părinții mei să mă înscrie în clasa întâi la Liceul de Artă. A fost o oarecare muncă de convingere pentru că toți din familia mea sunt ingineri și ar fi vrut să urmez și eu un astfel de drum, dar până la urmă s-au lăsat convinși, în ideea că dacă nu merg lucrurile bine, pot oricând să mă mut la o altă școală din oraș. Însă chiar din clasa întâi am început să câștig premii la concursuri de pian pentru copii, iar, pe parcursul anilor, premiile s-au înmulțit, concertele au început să apară și a fost clar că voi rămâne pe acest drum.
Adela Liculescu în recital la Sala de Sticlă în legendarul Musikverein din Viena (2018)
Cât de greu este să fii artist în România?
Eu, imediat după bacalaureat, am luat concursul de admitere la Universitatea de Muzică din Viena și de atunci locuiesc acolo, așa că nu am o imagine clară asupra vieții de artist în România. Vin însă des acasă să cânt pe scenele din România și o fac cu mare plăcere. Cred că România are un potențial uriaș din punct de vedere artistic și un public foarte interesat să asculte concerte de calitate.
Ai început muzica în țară, dar cât de complicat este să înveți muzică într-un oraș precum Craiova?
Desigur, Craiova nu este un oraș atât de mare precum Bucureștiul sau Viena, dar sunt convinsă că cine este serios și își dorește să facă treabă, poate să facă oriunde. Am avut mare noroc de profesori foarte buni și dedicați la Craiova – doamna Mariana Ilie și apoi domnul Mihai Ungureanu (în anii de liceu) m-au îndrumat la pian, domnul Pavel Șopov m-a învățat o teorie muzicală foarte solidă, iar doamna Maria Barbărasă, care mi-a fost și dirigintă în anii de liceu, a fost cea mai bună profesoară de istoria muzicii pe care mi-o puteam dori, o adevărată enciclopedie muzicală. Astfel, am venit la Viena având deja o bază foarte solidă pe care am putut să construiesc foarte ușor.
Apropo, care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai din orașul tău natal?
Serbările de Crăciun de la Liceul de Artă – aveam o sală de concert foarte frumoasă, cu o acustică foarte bună și țin minte concertele de colinde alături de corul liceului, dirijat de domnul Edward Man, serbări pe care eu le acompaniam la pian. Dar nu numai concertele de colinde erau o bucurie, ci toate concertele festive de la liceu, unde eu cântam foarte des și era o energie atât de frumoasă în sala aceea arhi-plină. Țin minte că într-un an (să fi fost prin clasa a șaptea) am cântat la serbare varianta pentru pian solo a Rapsodiei Albastre de Gershwin, îmbrăcată într-o rochie de dantelă albastră cu paiete. Iar când am descoperit muzica de cameră în liceu, posibilitățile au devenit nelimitate, iar programele din ce în ce mai colorate.
Adela Liculescu în concert la Ateneul Român împreună cu Orchestra Medicilor, interpretând Concertul în re minor de Mozart (2018)
Astăzi viața ta profesională a luat drumul muzicii clasice, dar ai avut în copilărie un om care te-a îndrumat în această direcție?
Au fost mulți oameni care m-au îndrumat, care m-au sfătuit și toți au avut contribuția lor la ceea ce sunt eu astăzi. O influență definitorie a avut-o maestrul Walter Krafft care m-a îndrumat în copilărie și a avut grijă să îmi arate cât de important este să cânți cât mai mult pe scenă de la o vârstă cât mai fragedă. Datorită dumnealui am început să susțin recitaluri relativ devreme – pe la 11-12 ani.
După ce ai terminat liceul în România, ai plecat la studii în străinătate, cât de important este pentru un artist să aibă astfel de ieșiri? Și cât de greu este din punct de vedere financiar să poți profita de aceste invitații?
Cred că este important să ieși în lume, să te familiarizezi cu cât mai multe școli și stiluri de predare. Pe de altă parte, în străinătate este cu atât mai greu să răzbești, să îți faci un nume, iar într-un loc precum Viena, concurența este acerbă. Oricum, cred că fiecare dintre noi simte care este lucrul cel mai potrivit pentru sine la momentul respectiv, iar eu am simțit că trebuie să plec ca să mă dezvolt mai departe. Am încercat să profit cât am putut de toate oportunitățile care mi s-au ivit, în limita posibilităților.
Continuarea aici: https://life.ro/adela-liculescu-in-strainatate-este-cu-atat-mai-greu-sa-razbesti-sa-iti-faci-un-nume-iar-intr-un-loc-precum-viena-concurenta-este-acerba-cum-arata-succesul-romanesc-la-viena/