Țara în care „este greșit” să-ți iubești Țara

Rebel titlu – în care, vrem-nu vrem, noi, românii din Ucraina, ne regăsim cu toții. Am devenit atât de fragili – că nu mai avem forța de a ne ridica nici măcar până la glezna Credinței și atât de ostatici în confortul sporit de cușcă – de nu mai știm cum e să iei la pas propria viață, scrie Dorina POPESCU, pentru Agenția BucPress, preluat de Romanian Global News.
Derutați din fire, ne preumblăm prin Mănăstiri ca prin muzee. Benevoli chiriași în imperiul oglinzilor – mai mult preocupați de pudratul nasului decât de miruitul frunții. Vag știm încotro mergem. Și nici o șansă să ne amintim de unde venim. Trăim vise libere. Dar realitățile ne sunt în cătușe. Sintagma după cum bate vântul e despre busola noastră!
Sunt gata să cred că de Ziua lui Eminescu (și a Culturii Naționale), vom depune flori la Monumentul Luceafărului neapărat împreună și neapărat la aceeași oră. Aș vrea să (mă) conving că spiritul bunătății, așa precum se diminuează câteodată, tot astfel regenerează la loc, chiar sporește. Iar atunci când în liniște și suferință ni se sting părinții – avem umărul propriilor copii în care plânsul nostru nu e orfan.
Suntem forța rezistenței în țara în care „este greșit” să-ți iubești propria Țară! Dar nu ne împiedicăm de fleacuri… Și nici de protocolul care ne-ar permite modeste declarații de iubire pentru România doar cu anumite ocazii. Vânăm curajul, uneori cu rateuri, dar niciodată abandonând Crezul.
Ni s-a acrit de atâta fast al declarațiilor false, apretat cu manșete albe și perle fără de preț! Ia noastră tradițională nu se va lăsa eclipsată niciodată! Și, chiar dacă nu o purtăm zilnic, ea va rămâne cea mai rezistentă piesă vestimentară din întregul șifonier.
În țara în care „este greșit” să ne iubim propria Țară, primim aer cu rația. Ne vorbim limba pe apucate, parcă am depinde de un robinet din care ba picură, ba nu picură, cu voie. Ne înfrânăm nodurile din gât – tot atâtea la număr câte zile are și anul. Cumpărăm mălai și constatăm din notițele de pe ambalaj că mămăliga este mâncarea tradițională a altora. Deschidem Istoria Ucrainei și găsim negru pe alb că, de fapt, noi suntem „ocupanții”. Iar din toată neiubirea lor – iubirea noastră crește.
Uimim disciplinar – chiar dacă Pilda lui Isus, cu palma, pe cel de-al doilea obraz, ni se aplică zilnic. Training-uri spirituale nu ne mai au ca fani… Și pe bună dreptate! Recent, la Putna, am aflat de ce: Chemarea spre Biserică, a fiecăruia dintre noi, o are în drept doar Dumnezeu.
Și, dacă tot știm să prognozăm cu trei săptămâni înainte ploile, ce ne încurcă să intuim următoarea lovitură primită în spate și să ne pansăm, precum un scut, inima cu Tricolorul. Poate doar asta ne va mai ajuta să rămânem vii în țara în care, din păcate, „este greșit” să-ți iubești propria Țară…

Romanian Global News

Read Previous

Banca Transilvania intenționează să achiziționeze compania Microinvest

Read Next

Congresul național al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR)