Breaking News :

nothing found
februarie 24, 2020

Acordul de Retragere a fost aprobat miercuri seara de către Parlamentul European cu 621 voturi pentru, 49 împotrivă și 13 abțineri

În cadrul unei dezbateri la care au participat Nikolina Brnjac (Croația), Secretar de Stat pentru Afaceri Europene, reprezentând Președinția Consiliului, Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene și Michel Barnier, Negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Parlamentul a evaluat stadiul actual al procesului de retragere și provocările viitoare, transmite Romanian Global News.

Comentând importanța istorică a votului, cei mai mulți dintre vorbitori au subliniat, în numele grupurilor lor politice, faptul că retragerea Regatului Unit nu reprezintă un final de drum pentru relația UE-UK și că legăturile care unesc popoarele Europei sunt puternice și vor rămâne la fel. De asemenea, au menționat că există lecții de învățat din Brexit care ar trebui să influențeze viitorul Uniunii Europene şi au mulțumit Regatului Unit şi deputaților britanici din Parlamentul European pentru contribuția lor din perioada în care Regatul Unit a făcut parte din Uniunea Europeană.
Mulți dintre vorbitori au avertizat că negocierile privind relația viitoare dintre UE și Regatul Unit vor fi dificile, mai ales având în vedere calendarul prevăzut de Acordul de Retragere.

Romanian Global News

Read Previous

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a reiterat necesitatea coordonării în cadrul UE a relației cu Chișinăul

Read Next

Octavian Țîcu: discursul lui Igor Dodon la APCE a fost discursul unei slugi mincinoase, preocupată să-și protejeze stăpânul