Breaking News :

nothing found
februarie 24, 2020

Universitatea din Suceava a inaugurat al doilea lectorat de limbă română din Ucraina, la Odessa

Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV) a inaugurat, în acest an universitar, cel de-al doilea lectorat de limba română din Ucraina, la Universitatea Politehnică din Odessa. Acesta are în vedere organizarea de cursuri de limba română, promovarea limbii şi literaturii române, a culturii şi civilizaţiei noastre în Regiunea Odessa şi nu numai, lectoratul funcţionând cu sprijinul financiar al Ministerului Educaţiei din România, transmite BucPress, preluat de Romanian Global News.
Lectorul de limba română de la Odessa este lect. univ. dr. Dan Popescu, de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării.
Primul lectorat din Ucraina, înfiinţat de Universitatea din Suceava, a fost cel din cadrul Universităţii Naţionale „Yurii Fedkovici” din Cernăuţi, care a luat fiinţă la finele anului 2014. Primul lector la Cernăuţi a fost conf. univ. dr. Sabina Fînaru, iar în prezent de lectorat se ocupă universitarul Gina Puică, potrivit monitorul de suceava

Studenţi şi profesori, cursanţi deopotrivă

Prof. univ. dr. Ştefan Purici, prorectorul Universităţii, a menţionat că cele două lectorate au fost înfiinţate în baza unor acorduri interinstituţionale, urmare a unei cooperării foarte strânse pe care USV a dezvoltat-o cu cei doi parteneri – Universitatea din Cernăuţi şi Universitatea din Odessa.
„În Ucraina nu există lectorate deschise de Institutul Limbii Române, ci doar cele două lectorate deschise de Universitatea din Suceava. În ambele cazuri iniţiativa a venit din partea partenerilor noştri, iar noi am răspuns prin faptul că finanţăm cu ajutorul Ministerului Educaţiei cele două lectorate. Responsabilitatea care revine partenerilor este de a asigura cazarea pentru lectori şi spaţiul pentru desfăşurarea activităţilor”, a arătat Ştefan Purici.
Acesta a mai menţionat că cele două lectorate se bucură de succes în rândul studenţilor mai ales, dar şi al profesorilor.
„Este vorba despre acei profesori care sunt implicaţi în cercetare, mulţi sunt interesaţi să aibă acces la literatura de specialitate în limba română şi, din acest motiv, şi la Cernăuţi, unde există deja o anumită experienţă, sunt profesori care studiază limba română pentru a avea acces la publicaţiile care apar în spaţiul românesc”, a menţionat prorectorul, citat de monitorul de suceava.
În primul an, la Cernăuţi s-au înscris circa 40 de cursanţi, iar în ultimii ani, numărul înscrişilor a ajuns la câte 100 de cursanţi anual, din care frecventează cursurile circa 80.
Programul este unul flexibil.
Ştefan Purici a menţionat că lectorii Gina Puică şi Dan Popescu se bucură de aprecierea studenţilor, prima atât datorită modului său de abordare a temelor, prin graficul întâlnirilor, cât şi datorită activităţilor organizate în afara celor de învăţare a limbii române.
De cealaltă parte, lectorul de la Odessa este apreciat atât pentru activitatea de predare a limbii române, cât şi pentru limba engleză.
„Sunt rezultate foarte bune. Zilele trecute a venit un coleg de la Universitatea din Cernăuţi, profesor de istorie, care a publicat o monografie de aproape 1.000 de pagini despre istoria României în perioada interbelică, o lucrare extrem de solidă, întemeiată în mare parte pe bibliografie românească”, a mai spus Purici.

Romanian Global News

Read Previous

Compozitorul basarabean Ghenadie Ciobanu a obținut Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România

Read Next

Filantropul Emanoil Gojdu, pomenit la 150 de ani de la trecerea în sa veșnicie. De ce nu se face nimic nici statul, nici Biserica pentru recuperarea moștenirii Gojdu?