„Tăvălugul împotriva românilor din Ucraina continuă. După adoptarea legii privind învățământul secundar, care restrânge învățământul în limba maternă, acum autoritățile de la Kiev reduc volumul de emisiuni TV în limba maternă. O încălcare gravă a dreptului de acces la mass-media”, scrie Deputatul Matei Dobrovie, preluat de Romanian Global News.
“Am avertizat Ministerul Românilor de Pretutindeni în legătură cu consecințele nefaste ale Concepției Audiovizualului Public încă de anul trecut, prin interpelări și poziții publice, și le-am cerut să reacționeze din timp, dat fiind că aceste prevederi total aberante subminează orice menținere a identității comunităților românești prin presă scrisă sau audiovizual.
Trebuie spus că România, model de respectare a drepturilor minorităților, finanțează nu mai puțin de 5 publicații în limba ucraineană și sprijină funcționarea redacțiilor în limba ucraineană în cadrul filialelor regionale și centrale ale audiovizualului public. Ucraina în schimb nu finanțează NICIO publicație scrisă în limba română, nu oferă nicio emisiune în limba română în Sudul Basarabiei și vrea să ofere românilor din Cernăuți de acum înainte DOAR 5 MINUTE de emisiuni pe zi! O bătaie de joc uriașă!
Mai mult, reprezentanții minorităților naționale nu au fost deloc consultați în elaborarea Concepției, iar aceasta prevede și reducerea numărului de jurnaliști etnici români la filialele Audiovizualului din Cernăuți și Ujgorod și înlocuirea lor cu jurnaliști ucraineni. În calitate de fost jurnalist, consider că este inacceptabil să fie precarizat statutul jurnaliștilor etnici români și aceștia să fie controlați prin subordonarea față de Biroul de producere al conținutului regional”, a scris deputatul Matei Dobrovie.