Cinci poeţi basarabeni, incluşi într-o antologie de poezie românească postcomunistă

Dumitru Crudu, Aura Maru, Diana Iepure, Irina Nechit şi Emilian Galaicu-Păun sunt cei cinci poeţi basarabeni incluşi în antologia românească de poezie post comunistă „ „Pour le prix de ma bouche” („Pentru preţul gurii mele”).
Volumul a apărut în cadrul Festivalului Internaţional Europalia, scrie www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.
Traducerea în franceză şi prefaţa sunt sem nate de Jan H. Mysjkin, cunoscut poet şi traducător din română în neerlandeză şi franceză.

Ediţia curentă a festivalului Europalia (octombrie 2019– februarie 2020) îi este dedicată României, ţară invitată de onoare.

Festivalul Europalia este considerat evenimentul cultural de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei.

Traducătorul şi autorul prefeţei antologiei de poezie română postcomunistă, Jan H. Mysjkin, menţionează că, după căderea dictaturii comuniste la finele lui 1989, o nouă eră s-a deschis şi pentru literatura română.

Traducătorul vorbeşte în prefaţă de „zborul fenomenal” şi de diversitatea poeziei române contemporane, el mai remarcă: „Antologia „Pour le prix de ma bouche” propune 25 de poeţi contemporani, dintre care 5 poeţi din Republica Moldova, afirmaţi după prăbuşirea Uniunii Sovietice şi după declararea independenţei din 1991”.

Coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului Europalia este Institutul Cultural Român.

Romanian Global News

Read Previous

Redacțiile românești ale Audiovizualului public din Ucraina, la un pas de lichidare

Read Next

Activitatea Bisericii Ortodoxe Române crește în Italia odată cu numărul românilor stabiliți acolo