Dumnezeu să vă odihnească în pace, domnule General!

Într-un asemenea moment, în care am pierdut nu numai un mare general al Armatei Române, ci un mare om, care a lăsat în urmă o viață și o carieră exemplară, cuvintele rostite nu reuşesc să exprime tot ceea ce am dori să spunem. Generalul Marin Dragnea, un militar desăvârşit, călit la flacăra înaltelor idealuri ale dragostei faţă de ţară, a trecut la cele veșnice, se arată în mesajul Ministrului Apărării, Nicolae-Ionel Ciucă, transmis la plecarea în veșnicie a Generalului Marin Dragnea.

Ofițer de carieră al Armatei României, generalul Dragnea a fost un model pentru multe generații de militari. Ne-a învăţat cu eleganţă lecţia demnităţii şi a patriotismului, dovedindu-ne că iubirea de Patrie este cea mai nobilă virtute pentru care merită şi trebuie să lupţi până la sacrificiul suprem.

Generalul Dragnea îşi va reîntâlni, în Ceruri, mulţi dintre camarazii pentru demnitatea cărora a luptat cu atâta patimă, atât ca ofiţer şi general activ al armatei, cât şi după trecerea în rezervă.

Copil de trupă încă de la vârsta de 12 ani, voluntar în cel de-Al Doilea Război Mondial, Marin Dragnea a participat, ca ofițer, între 1941 și 1945, la campaniile Armatei României purtate atât în Est, cât și pe frontul de Vest – de la Prut, la Volga și Stalingrad, de la Sfântu Gheorghe la Oarba de Mureș, Târgu Mureș, Beiuș, Oradea și Debrețin, iar apoi în Cehoslovacia, până la Hron.

A fost rănit de două ori, iar în decembrie 1942, în urma bătăliei de la Stalingrad, a căzut prizonier.
Generalul Dragnea a slujit cu credință aproape 50 de ani Armata României și a fost decorat de mai multe ori. Ordinul „Virtutea Militară”, Ordinul „Coroana României”, Ordinul „Steaua României” sunt numai câteva dintre distincțiile oferite în semn de profund respect și de recunoaștere a meritelor militarului Dragnea.

De numele generalului Dragnea este legată și o altă perioadă din istoria României, în care sportivii noștri obțineau rezultate deosebite la Jocurile Olimpice. În cei 12 ani în care a ocupat funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român, țara noastră a obținut cele mai mari succese sportive la Jocurile Olimpice de la Montreal (1976), Moscova (1980) și Los Angeles (1984), având unele dintre cele mai bune clasări din toate timpurile.

Generalul Dragnea a continuat să fie alături de Armată și de camarazii săi, veterani de război, până în ultima zi a vieții, ca membru fondator și președinte al Asociației Veteranilor de război din România.

A fost o legendă încă din timpul vieţii şi va rămâne, cu siguranţă, un exemplu de virtute, de onestitate, un model de conduită pentru multe generaţii de ofiţeri de acum înainte.

În calitate de ministru al apărării naţionale şi de militar care păstrează în suflet, cu mândrie, valorile fundamentale ale ostaşului român – onoarea, demnitatea, disciplina şi solidaritatea – vă prezint, Domnule General Marin Dragnea, onorul întregii Armate Române.

Vă vom păstra o veşnică preţuire şi amintire şi vă asigurăm că vă vom urma exemplul, împlinind datoria sacră de a lupta cu tenacitate şi determinare pentru promovarea şi apărarea intereselor de securitate ale ţării, oriunde şi oricând ni se va cere, aşa cum dumneavoastră, bunule şi brav camarad de arme, ne-aţi învăţat.

Adresez un gând de mângâiere familiei greu încercate, pe care o asigurăm de toate compasiunea noastră.

Dumnezeu să vă odihnească în pace, Domnule General!

Un mesaj, la plecarea Generalului, a venit și din partea partea vicepreședintelui Senatului,
Titus Corlățean

Regret profund dispariția celui care a fost generalul (r) Marin Dragnea, un adevărat patriot, un om dedicat, până în ultima clipă, carierei sale militare în slujba patriei, un adevărat exemplu de curaj, devotament și energie pentru fiecare dintre noi, scrie Titus Corlățean.

Un reper printre militarii activi și în rezervă ai României ultimilor 80 de ani, și-a început cariera militară la numai 12 ani. Imediat după ce țara noastră a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial, a plecat voluntar pe front cu o unitate de cavalerie. A participat la lupte atât din Campania de Est, cât și la cea de Vest, fiind luat prizonier, la Stalingrad, de unde a fost trimis într-un lagăr din Siberia.
Generalul (r) Marin Dragnea a slujit Armata Română aproape 5 decenii, în multe garnizoane din ţară, iar în ultimii 30 de ani, pentru faptele de eroism de care a dat dovadă, a fost decorat cu ordine pentru merite deosebite de către statele român, ceh, slovac, rus, francez și croat. Pentru faptele de vitejie pe care le-a avut pe câmpul de luptă, a fost decorat cu Steaua României, Coroana României, Virtutea Militară şi Bărbăţie şi Credinţă.
În 27 decembrie 1989, chiar în timpul Revoluției, generalul (r) Marin Dragnea a fondat și a condus, până în prezent, Asociația Națională a Veteranilor de Război.
A fost una dintre personalitățile publice marcante care au urmărit consecvent interesele naționale ale României. Toți cei care l-au cunoscut, iar eu am avut onoarea să fiu unul dintre ei, au rămas impresionat nu doar de faptele sale de vitejie, nu doar de ținuta sa, ci, mai ales, de încrederea cu care lupta pentru promovarea valorilor în diferite domenii de activitate, de la mediul pe care îl cunoștea foarte bine, cel militar, la cel sportiv, până la cel diplomatic și chiar cultural.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Romanian Global News reamintește că în perioada de dinainte de 1989 generalul Dragnea a fost unul dintre cei mai urmăriți români de către fosta Securitate ca urmare a faptului că a îndrăznit să-l înfrunte de mai multe ori de Nicolae Ceaușescu. În intimitatea întâlnirilor cu prietenii Generalul spunea că “Un general al Armatei Române nu are cum să se teamă de un cismar și nici de câinii din Securitate care îl apără!”. “Câinii” au continuta să latre, sub diverse forme, la General și după 1989, însă Generalul și-a văzut imperturbabil, deși rănit, de interesele Țării pe care le-a servit până în ultima clipă.
A luptat și pe frontul de Est și pe frontul de Vest, dar de fiecare dată pentru interesele supreme ale Neamului și Țării. În campaniile respective, chiar dacă alături de nemți sau de ruși, el a urmărit numai să-și servească Țara. Atât.

Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze în veșnicie, între drepții Neamului!

Romanian Global News

Read Previous

Inițiativă la Chișinău a Mișcării Politice UNIREA: Ziua Unirii Basarabiei cu România, sărbătoare națională! Apropo! Ce fac instituțiile statului român pentru a sărbători la Chișinău 27 martie?

Read Next

Atac la vinieta oxigen!