Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
La Parohia românească Înălțarea Sfintei Cruci, Torino 2, se continuă activitățile de cateheză în cadrul școlii parohiale, transmite Preoteasa Nicoleta Istina, preluată de Romanian Global News.
“Chiar dacă trăim aceste vremuri de răstriște și nu ne mai putem întâlni cu copiii la orele de cateheză, reușim, prin intermediul tehnologiei, să rămânem în legătură cu ei.
Prima activitate la care au participat 58 de copii de la parohia Sf. Cruce, Torino 2, este ”SFÂNTUL MEU OCROTITOR”.
Din scrisorile și poeziile copiilor către Sfântul lor Ocrotitor, putem vedea cum percep și mai ales cum reușesc ei să treacă prin această perioadă de încercare.
De aceea credem și nădăjduim că rugăciunile lor, împreună cu rugăciunile noastre, ajung la Bunul Dumnezeu care va face să treacă ”toată durerea și întristarea” vremurilor în care trăim.”
”Dragă Sfinte Nectarie,
te rog în momentul acesta greu,
miluiește-ne pe mine, pe familia mea
și pe toți cei ce sunt bolnavi sau la spital.
Tu, care ești așa bun și milostiv,
ajută-ne să trecem cu bine peste această încercare,
dă-ne răbdare și roagă-L pe Domnul Iisus să ne țină sănătoși,
ca să putem merge din nou la școală și la biserică.
Sper să treacă mai repede această boală, ca să-mi văd prietenii și
colegii de care mi-e tare dor și să putem sta din nou împreună cu toți.”
(Scrisoarea unui copilaș)