Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
O veste excepțională vine, în Săptămâna Mare, de la Ambasada României la Moscova și de la Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Federația Rusă, ES Vasile Soare: Ambasada a finalizat un efort instituțional / sistemic de 10 ani al întregii Misiuni diplomatice, publicând, ieri, lista nominală a 20.718 prizonieri de război (militari) și “internați” (civili deportați) români morți în lagărele din Rusia între anii 1941-1956, scrie Dr. Dorin Popescu pe contul său de facebook, preluat de Romanian Global News.
Cunosc de mult și prețuiesc efortul în acest sens al personalului Ambasadei noastre din Federația Rusă (prioritar al coordonatorului de proiect, Ilie Schipor); cei care au muncit efectiv la acest proiect merită întreaga noastră prețuire, toate felicitările noastre. Știu că acest efort a presupus multă trudă, sacrificii discrete, investigații detaliate, nopți nedormite etc.
Însă rezultatul merită tot acest uriaș efort colectiv: un proiect elaborat, integrat, riguros, documentat, necesar, un monument al tragediei României din al doilea război mondial – o premieră salutară pentru istoriografia românească, un proiect de anvergură pentru memoria colectivă a poporului român, care probează că ROMÂNIA ARE RESURSĂ CALIFICATĂ PENTRU MARI PROIECTE!
În ultimii ani, acest proiect a fost impulsionat de Vasile Soare, un ambasador de vocație, care are miza proiectelor mari pentru România. Un om și un ambasador de excepție, a cărui credință în România, în Dumnezeu și în binele public îl face extrem de prețios și extrem de util pentru proiecte de anvergură.
Vasile Soare “recidivează” astfel în proiecte de impact pentru România – după ce, în Kazahstan, a găsit și a scos la lumină “urme” ale deportaților români martirizați, prin suferință, acolo.
Sunt convins că nu întâmplător Vasile Soare a ales Săptămâna Mare pentru a anunța finalizarea acestui proiect. Și el și eu știm că mulți dintre românii care au murit în al doilea război mondial credeau în Țară și în Dumnezeu. Credința în Țară și în Dumnezeu i-a făcut curajoși, le-a oferit rezistența, puterea și eroismul fără de care România ar fi devenit, poate, o gubernie vestică a Estului. Este bine să ne aducem aminte de credințele lor mai ales în aceste zile, când credințele noastre slăbesc, când credința noastră în Dumnezeu este bagatelizată sau pusă la zid.
Aducerea la lumină a acestor nume în această Săptămână, înaintea Paștelui ortodox, nu poate fi decât proiectul/proiecția unui spirit puternic, cu rădăcini și credințe.
Mulțumesc, Vasile Soare, în numele tuturor numelor de pe această listă! Mulți dintre ei au murit cu gândul “Cu noi este Țara și Dumnezeu”! Sunt albe drumurile din Siberia de oasele lor. Sunt goale casele noastre fără credințele lor.
Bunicul meu, Ilie Popescu, a avut onoarea de a lupta pentru România pe frontul de est în cel de-al doilea război mondial. A venit acasă viu. L-au ucis comuniștii, moral/psihologic, bucată cu bucată, în cele câteva zeci de ani de temniță publică. Celălalt bunic, Ion Moiceanu, a luptat și el pentru România în război. Amândoi au crezut în România, amândoi au crezut în Dumnezeu. Și ei, și familiile lor. Și toți urmașii acestora.
Pentru bunicul meu, Ilie Popescu, pentru bunicul meu Ion Moiceanu, pentru toți bunicii noștri de pe front și mai ales pentru bunicii care nu s-au mai întors niciodată din lagărele rusești, din temnițe, din Siberii, pentru bunicii noștri din Listele Ambasadei – MULȚUMESC, VASILE SOARE! MULȚUMESC, AMBASADA ROMÂNIEI LA MOSCOVA!
Finalizarea acestui proiect și publicarea acestei liste, în Săptămâna Mare, le oferă acestora lumină și gândul liniștitor că “Țara” nu a uitat suferințele și crucile lor, iar nouă – gândul liniștitor că “Țara”, metamorfozată în oameni frumoși ca Vasile Soare, EXISTĂ ÎNCĂ.
Dumnezeu să îi odihnească în pace pe toți românii morți în Federația Rusă și pretutindeni în lume pentru credința lor în această țară! Veşnică lor pomenire!
https://moscova.mae.ro/local-news/1409