Guvernul Germaniei intenţionează să relaxeze, începând din 19 aprilie, restricţiile privind deplasările impuse pentru încetinirea răspândirii epidemiei de coronavirus.
Ministerul german de Interne a elaborat un plan care prevede relaxarea restricţiilor privind deplasările începând din 19 aprilie, cu obligativitatea purtării măştilor de protecţie în public, limitarea adunărilor mari de persoane şi depistarea rapidă a reţelelor de contagiere, afirmă surse citate de agenţia de presă Reuters.
Vor fi aplicate doar măsurile care au rolul menţinerii sub nivelul 1 a coeficientului de infectare cu noul coronavirus, iar viaţa publică va fi reluată treptat.
Germania a impus restricţii de deplasare la nivel regional, în zonele devenite focar, şi a închis restaurantele şi cele mai multe centre comerciale, începând din 22 martie.
Dat fiind că efectele restricţiilor sunt resimţite dur pe plan economic, generând recesiune în Germania, politicienii vor reluarea rapidă a activităţilor economice.
Revenire treptată la normalitate
Planul prevede revenirea treptată la normalitate şi mecanisme pentru depistarea a peste 80% din contactele persoanelor infectate la 24 de ore de la diagnosticare. Persoane infectate şi contactele acestora vor fi plasate în carantină la domiciliu ori în hoteluri. Guvernul Germaniei presupune că pandemia va dura până în 2021.
Magazinele vor fi redeschise, dar vor fi menţinue reguli stricte privind distanţarea socială.
Imediat ce vor fi disponibile stocuri de măşti de protecţie, acestea vor fi obligatorii în trenuri, autobuze, în fabrici şi în instituţii.
În Germania se înregistrează 100.132 de cazuri de coronavirus şi 1.584 de decese, conform datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins (SUA), relatează Mediafax.
Austria revine la viață!
Noile măsuri în criza coronavirus din Austria au fost prezentate luni, 6 aprilie, de cancelarul Sebastian Kurz. Austria începe să-și reia activitatea încet, însă niciun eveniment nu va avea loc până la finalul lui iunie.
Austria a reacționat mai rapid și mai restrictiv decât alte țări și a fost capabilă să prevină o situație critică. ”Acest lucru ne oferă posibilitatea de a ieși mai rapid din criză”. Dar acest lucru ar fi posibil doar dacă toată lumea va continua să respecte măsurile, a spus cancelarul, referindu-se la „imaginea internațională dramatică” cu peste 15.000 de decese în Italia și peste 12.000 de decese în Spania.
Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a declarat luni că intenționează să dispună redeschiderea micilor magazine începând cu 14 aprilie, urmând ca toate frizeriile, magazinele și mall-urile să fie redeschise la 1 mai. Hotelurile și restaurantele vor începe și ele să fie redeschise de la mijlocul lunii mai.
Școlile și universitățile vor rămâne închise până la jumătatea lunii mai.
De asemenea, mișcarea în aer curat este posibilă – parcurile se vor redeschide începând de marți, după Paștele catolic. Cu toate acestea, vor exista controale stricte de admitere. Poliția va verifica dacă distanțele față de alte persoane sunt păstrate.
Extensia cerinței de mască:
Pe lângă supermarketuri, cerința de mască se va aplica în toate magazinele care sunt deschise începând cu 14 aprilie.
Începând cu 14 aprilie, va exista și obligația de a acoperi gura și nasul în transportul în comun .
Dacă nu este disponibilă o protecție a nasului și a gurii, se poate utiliza și o cârpă sau o eșarfă.
La locul de muncă, angajatorii și angajații ar trebui să decidă împreună în acest sens.
Totuși, niciun eveniment public nu va fi ținut până la sfârștiul lunii iunie. În același timp, măsurile restrictive privind carantina vor fi extinse până la sfârșitul lunii aprilie.