Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Deputaţii au votat miercuri pentru respingerea propunerii legislative privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România, transmite Agerpres, preluat de Romanian Global News.
S-au înregistrat 234 de voturi “pentru”, 30 împotrivă şi 22 de abţineri şi 4 nu au votat.
Comisia pentru drepturile omului a dat raport negativ. Guvernul, printr-un punct de vedere transmis la Parlament, nu a susţinut adoptarea iniţiativei legislative.
Liderul deputaţilor UDMR, Benedek Zacharie, a cerut retrimiterea la comisie, propunerea fiind respinsă de către deputaţi.
Liderul UDMR, deputatul Kelemen Hunor, iniţiator al propunerii legislative, a argumentat, în plen, că aceasta propune un singur lucru: ca ziua de 15 martie să fie ziua minorităţii maghiare din România şi acest lucru să fie recunoscut prin lege.
“În conformitate cu prevederile art. 61 şi art. 1271 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, membrii Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale au examinat iniţiativa legislativă în şedinţa online din data de 26 mai 2020, fiind prezenţi 15 deputaţi din totalul de 15 membri ai Comisiei. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, luând în considerare avizele menţionate, punctul de vedere al Guvernului, adresa Academiei Române, precum şi Nota Departamentului Legislativ din Camera Deputaţilor nr.4a/200 din 5.11.2018, au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere a propunerii legislative privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România”, se arată în raportul comisiei.
Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat la data de 13 noiembrie 2017.
Ce înseamnă pentru românii transilvăneni ziua de 15 martie 1848?
Istoricul Vasile Lechinţan: Înseamnă amintirea unei crunte perioade de teroare care a urmat, amintirea războiului civil şi a jertfelor numeroase în populaţia civilă românească: copii de vârste diferite, femei, bătrâni ucişi nevinovaţi, preoţi şi dascăli schingiuiţi, case si chiar sate întregi incendiate de către gardiştii secui şi maghiari, distrugerea prin incendiere a unei comori uriaşe a românilor, şi anume arhiva Episcopiei Ortodoxe de la Sibiu, amintirea ameninţărilor teroriste ale lui Kossuth adresate românilor care nu i se supun, într-un cuvânt amintirea terorismului maghiar de atunci. Cuvântul terorism este relevat de documentele de epocă, nu este o asociere hazardată de acum. Şi abia astăzi ne dăm seama, concret, ce s-a-ntâmplat atunci, pentru că în anul trecut s-au publicat trei volume şi două studii importante pe tema victimelor româneşti de la 1848-1849, autori şi editori de documente fiind dr. Dumitru Suciu (cu o echipă) de la Cluj-Napoca, dr. Ana Hancu de la Târgu Mureş, Elena Mihu de la Târgu Mureş şi eu, Vasile Lechinţan. Documentele sunt cutremurătoare şi iată că abia la 165 de ani de la dezastru sunt publicate şi urmează şi alte volume la care se lucrează în prezent. Trebuie să ştim exact ce s-a-ntâmplat atunci.