Un ambasador al României degeaba, la Belgrad!

Ministra pentru integrare europeană de la Belgrad, Iadranka Ioksimovic i-a mulțumit ambasadoarei României în Serbia, Ona Cristina Popa, pentru meritele însemnate în dezvoltarea și colaboararea relațiilor sârbo-române transmite ministerul pentru integrare europeană de la Belgrad, preluat de corespondentul Romanian Global News din Timoc.

„România este una din țările membrele care susține în totalitate politica de extindere UE și de la care Serbia se poate așteapta la ajutor ca de la o țară prietenă și apropiată. Ajutorul în negocierele cu EU, de care suntem mulțumiți…” a spus Ioksimovic.

Fără să clipească și fără să amintească absolut nimic de situația dramatică a celor 300.000 de români/vlahi din Timoc pe care autoritățile sârbe îi supun unor puternice presiuni asimilaționiste, metodic implementate, ambasadorul României la Belgrad,Oana Cristina Popa, a spus că Serbia are în România un susținator sincer care pledează pentru largirea Uniuni Europene pentru regiunea Balcanilor de Vest,exprimădu-si parerea că interesul UE este ca Serbia să devină cât mai repede membră și în drumul ei spre integrare va avea ajutorul necesar de la vecinul său, adică de la România.

Ioksimović și Popa au subliniat importanța colaborări transfrontaliere dintre doua țări în programul Serbia-România care în mare parte a fost finanțată din fondurile UE.

Romanian Global News reamintește că românii din Serbia au cerut în repetate rânduri retragera de la post a ambasadorului Oana Cristina Popa, ca urmare a modului în care aceasta a reprezentat interesele românești la Belgrad.

Cine a ținut-o la Belgrad degeaba? Iată răspunsul:

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a primit miercuri, 29 iulie a.c., la Palatul Cotroceni, pe domnul Stefan Tomašević, ambasadorul agreat al Republicii Serbia, se arată într-un comunicat al Administației prezidențiale.

În cadrul întrevederii cu ambasadorul Republicii Serbia, domnul Stefan Tomašević, Președintele României s-a referit la calitatea relațiilor bilaterale dintre cele două state, confirmată de sprijinul consecvent al României pentru avansarea parcursului european al Republicii Serbia. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea de a impulsiona schimburile comerciale și investițiilor reciproce, se arată în comunicat.

Adică pe Klaus Iohannis, președintele României, faptul că 300.000 de români sunt călcați în picioare de autoritățile sârbe nu-l interesează deloc! Pentru el acei oameni nu există.

Iohannis este cel care numește și retrage ambasadori, astfel ca prestația antiromânească a ambasadorului de la Belgrad nu i-a creat nici-o emoție președintelui României.

Nici măcar escapadele ambasadorului Oana Cristica Popa cu consilierii lui Vucic.. Cine știe, poate l-au amețit băieții că Oana ar fi cine știe ce super spion și află de la băieții lui Vucic cine știe ce mari secrete! Săraca…

Romanian Global News

Read Previous

Dan Tănasă: DUPĂ DOAR DOI ANI DE ÎNCHISOARE. Judecătoria Braşov a decis eliberarea condiţionată a lui Zoltán Szőcs, unul dintre cei doi condamnați pentru acte de terorism împotriva românilor

Read Next

Ex-ambasador în România,diplomatul Mihai Gribincea: Misiunea OSCE în RM trebuie închisă, pentru că tratează Chișinăul și Tiraspolul pe picior de egalitate