Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Ana Guțu, secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova în Guvernul României a efectuat o vizită de lucru în orașul Sîngerei, în ajunul sărbătorii „Limba noastră cea română”, marcată pe ambele maluri ale Prutului, la invitația primarului Arcadie Covaliov,transmite Romanian Global News.
Secretarul de stat a discutat cu aleșii locali despre relația bilaterală România – Republica Moldova, despre rezultatele celor 10 ani de parteneriat strategic România – Republica Moldova.
Totodată, Ana Guțu a prezentat misiunea și atribuțiile DRRM, acțiunile și programele DRRM pentru facilitarea cooperării descentralizate între localitățile din România și Republica Moldova. Oficialul român a ținut să reitereze că guvernul României are toate posibilitățile de a susține proiectele depuse la departament de către cetățenii moldoveni.
Primarul de Sângerei a mulțumit fraților de peste Prut, României pentru ajutorul oferit de-a lungul timpului R. Moldova, în special a mulțumit pentru grădinițele renovate, în localitățile din raionul Sângerei, cu ajutorul României.
Edilul a readus aminte că Sângerei este înfrățit cu Sighișoara și că este gata să mai aibă înfrățiri cu alte localități, pentru a întări relațiile dintre cele două maluri de Prut și a beneficia de ajutorul Guvernului României.
Totodată, primarul a dat cuvândul că, cei prezenți la întâlnirea cu secretarul de stat Ana Guțu, printre care și primari ai localităților din raionul Sângerei, vor fi mesageri ai lucrurilor frumoase și benefice realizare de România pentru R. Moldova.
Video aici: https://www.facebook.com/100009597670458/videos/2654532801543283/?extid=zgprWBHCAmZgOni0