Unioniștii bat în instanță Dodonul! Vlad Bilețchi: Acest dosar reprezintă o ofensă în adresa României și o încercare de a submina curentul și mișcarea românească din Republica Moldova

Victorie pentru unioniști în dosarul privind amenda de 22 500 de lei, aplicată în luna mai pentru întâmpinarea ajutoarelor românești în contextul pandemiei COVID-19. Decizia a fost pronunțată vineri, 11 septembrie, de Judecătoria Ciocana, transmite Romanian Global News.

Potrivit hotărârii instanței, procesul-verbal privind aplicarea amenzii a fost declarat nul, întrucât nu există faptul contravenției, iar probele nu relevă încălcarea legislației privind respectarea regimului de carantină în contextul pandemiei COVID-19.

Potrivit președintelui „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, acest dosar nu a fost decât o ofensă la adresa României, întrucât s-a încercat intimidarea și sancționarea oamenilor care au venit să mulțumească poporului român pentru solidaritatea demonstrată în condițiile crizei sanitare.

„Victorie totală!

  1. Nu există faptul contravenției
  2. Procesul-verbal scris cu încălcări – este nul.
  3. Declarațiile martorului – contradictorii, false.
    Acest dosar reprezintă o ofensă în adresa României și o încercare de a submina curentul și mișcarea românească din Republica Moldova. S-a încercat intimidarea și sancționarea oamenilor care au venit să mulțumească și să aprecieze ajutorul României pentru Republica Moldova.
    Regimul Dodon a încercat cu disperare să descurajeze orice fel de manifestare a solidarității românești. Din acest motiv nu a fost primit convoiul umanitar al României format din 20 de camioane cu ajutor în Piața Marii Adunări Naționale ci rușinos, sub pod la telecentru.
    Pentru a confirma cele expuse anterior, pe 9 mai, la doar două zile după primirea ajutorului din România – în Piața Marii Adunări Naționale a fost permisă și chiar susținută o manifestație de nostalgie și elogiere a trecutului sovietic, socialist. Manifestație fără un caracter util concret, care nu salvează vieți și nici nu reprezintă o necesitate strigentă în plină pandemie, spre deosebire de ajutorul umanitar din România.
    Chiar dacă am sesizat organele de drept în privința încălcării regimului de pandemie în timpul manifestației din 9 mai, cu clipuri video și probe pertinente – nimeni nu a fost tras la răspundere. Iar în cazul ajutorului Românesc s-a cusut cu ață albă orice prostie pentru a putea pedepsi.
    Fiți curajoși! Vom învinge!”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele „UNIREA-ODIP”.
    Amintim că la data de 7 mai, 20 de camioane pline cu ajutor umanitar din partea României au ajuns în R. Moldova, însă nu în Piața Marii Adunări Naționale, ci sub podul din cartierul Telecentru, pe șoseaua Hîncești. Atunci, mai multe persoane, au întâmpinat ajutoarele atât la punctul de trecere a frontierei, cât și în cadrul ceremoniei de întâmpinare a convoiului. Cu drapele tricolore, oamenii au dorit astfel să-și manifeste recunoștința pentru sprijinul considerabil al statului român în lupta cu pandemia COVID-19.

Romanian Global News

Read Previous

Centrul de Creație pentru Copii și Tineri / Parohia Sf. Mare Mc. Gheorghe din Vicenza

Read Next

Alianța pentru Unirea Românilor a lansat la serbările de la Țebea o declarație