Episcopia de Bălţi a Mitropoliei Basarabiei oferă tablete elevilor nevoiași

O sută de elevi din nordul Republicii Moldova au primit tablete pentru ușurarea procesului educațional desfășurat online din partea Episcopiei de Bălți a Mitropoliei Basarabiei. Zece dintre dispozitive au ajuns la elevii Liceului „Alexei Mateevici” din Dondușeni, transmite www.infoprut.ro, preluat de Romanian Global News.
Pentru cei zece copii, tabletele vor fi de mare ajutor în acest an şcolar în care multe cursuri se vor preda la distanţă. Beneficiarii acestor tablete au fost selectaţi după anumite criterii, ținându-se cont de rezultatele la învăţătură, dar şi de situaţia familiei, prioritate având cele cu mulţi copii.
„Avem o familie numeroasă, dispozitive nu ajungeau, era și problema conexiunii la internet, de aceea unele lecții au fost nefrecventate. Eu sper că cu acest dispozitiv voi fi prezentă la toate lecțiile, voi citi, voi face prezentări. A fost un cadou foarte frumos”, a declarat una din beneficiare pentru TVR Moldova.
Cele 100 de tablete au fost cumpărate cu sprijinul românilor stabiliţi în Franţa. Episcopia de Bălţi a Mitropoliei Basarabiei spune că ar putea urma o nouă astfel de donaţie, pentru a ajuta cât mai mulţi copii să nu piardă legătura cu şcoala.
„Necesităţile sunt mai mari, nădăjuim că vor urma şi alte 100 de tablete”, a subliniat PS Antonie.
Acesta nu este unicul ajutor pentru locuitorii oraşului Donduşeni din partea Mitropoliei Basarabiei, în vreme de pandemie. În ultimele patru luni, mai multe familii nevoiaşe din localitate au primit produse alimentare şi de igienă din partea Episcopiei de Bălţi.

Romanian Global News

Read Previous

Medeea Stan: INTERVIU Irina Rimes- „Am vândut piese în Moldova ca să am bani de trăit“

Read Next

10 elevi și studenți români din Ucraina, învingători ai concursului de eseuri „România din biblioteca mea”