Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Comisia politică externă și integrare europeană de la Chișinău a avizat, în ședința din 2 septembrie, trei candidaturi agreate în calitate de Ambasadori ai Republicii Moldova. Este vorba de Eugen Revenco, Andrei Galbur și Andrei Popov, toți apropiați cercurilor de influență ai Moscovei, transmite Romanian Global News.
Secretarul general al MAEIE, Eugen Revenco, va fi Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Franceză, ex-ministrul de Externe, Andrei Galbur – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Suediei și ambasadorul cu misiuni speciale din cadrul MAEIE, Andrei Popov – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Austria. De precizat că Popov a deținut și anterior funcția de ambasador la Viena.
Ambasadorii extraordinari şi plenipotenţiari, reprezentanţii permanenţi, trimişii şi însărcinaţii cu afaceri en titre (permanenţi) – şefi ai misiunilor diplomatice – sunt numiţi şi rechemaţi din funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Guvernului. Propunerile referitoare la numirea în aceste funcţii sunt înaintate Guvernului de către ministrul afacerilor externe şi integrării europene, cu consultarea Comisiei politică externă şi integrare europeană a Parlamentului.
Deputatul Iurie Reniță, membru al Comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană, consideră ilegală decizia de a-i desemna pe fostul ministru de Externe, Andrei Galbur, în funcția de Ambasador al R. Moldova în Regatul Suediei, pe Andrei Popov – Ambasador al R. Moldova în Republica Austria și pe secretarul de stat în Ministerul de Externe, Eugen Revenco – Ambasador al R. Moldova în Republica Franceză. Potrivit lui Reniță, membrii Comisiei parlamentare au votat online pentru aprobarea celor trei candidaturi, dar nu există nicio lege care ar permite votul electronic.
„Nu există nicio lege care ar permite votul electronic. Ședința trebuia să aibă loc fizic, mai ales că trei candidați au fost în sală. Adică pentru candidați nu e pericol de pandemie, iar pentru membrii Comisiei e pericol. Astfel, voi contesta această decizie privind desemnarea celor trei candidați”, a spus astăzi, în cadrul unui briefing de presă, Iurie Reniță.
Potrivit deputatului, cei trei candidați, Andrei Popov, Andrei Galbur și Eugen Revenco, au fost numiți pe criterii politice, lucru inadmisibil în diplomație: „Troica de la guvernare, Dodon, Filip și Diacov, au pus mâna pe politica externă și politica de cadre de la Ministerul de Externe. După ce Diacov și-a numit nepotul în funcția de ministru de Externe, e vorba de Oleg Țulea, acum se numesc ambasadorii”.
De asemenea, Reniță a amintit că Popov a fost rechemat din funcția de Ambasador în Austria și la OSCE pentru niște „acțiuni absolut antidiplomatice”.
„Au fost niște acțiuni care au compromis calitatea și onoarea de diplomat. El datorează mai multe explicații privind întâmplarea de la Viena, dar dacă îi este greu să povestească, atunci fostul președinte Nicolae Timofti ar putea veni cu unele clarificări. Să spună cum i s-a părut lui Popov că delegația României la OSCE este cel mai mare dușman al R. Moldova. Mai mult, atunci când eram Ambasador al R. Moldova la București, acest individ, în calitate de viceministru de Externe, a solicitat explicații de ce nu am participat la o acțiune organizată de Ambasada Federației Ruse în România, cu ocazia zilei de 23 februarie (de așa-zisa zi a apărătorului patriei – n.r.). Era foarte revoltat că nu participam și la acțiunile Ambasadei Rusiei de 9 mai”, a povestit Reniță.
Viitorul Ambasador al R. Moldova la București ar putea fi Victor Osipov, care exercită acum funcția de Ambasador al R. Moldova în Austria și la OSCE. Cel puțin, așa declară membrul Comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană, Iurie Reniță. Potrivit lui Reniță, această numire s-ar face pe criterii politice.