octombrie 24, 2020

Petrișor Peiu: Ei au interzis ceea ce nici otomanii și nici comuniștii nu au îndrăznit să interzică

Eu, cezarule prea-puternic, mă numesc Petru și nu mă rușinez cu numele meu. Eu, cezarule nedrept, sunt român și nu mă rușinez cu asta. Și da, cezarule prea-sătul, eu sunt ortodox și nu mă rușinez cu asta, scrie Profesorul Petrișor Peiu pe https://www.qmagazine.ro, preluat de Romanian Global News.

Dacă este să vorbim de o primă și mare minune săvârșită de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, aceea este adoptarea, la sinodul de la Iași, a mărturisirii de credință, Expositio Fidei, întocmită în limba latină de către Petru Movilă. Această lucrare a reprezentat definirea teologiei ortodoxe pentru mult timp de atunci încolo. Mărturisirea de credință scrisă de Petru Movilă a stat la baza păstrării credinței ortodoxe pentru toate popoarele din estul Europei și a întors la biserică credincioșii păcăliți de o mână de episcopi. De la căderea Constantinopolelui, în 1453, în lumea ortodoxă nu se mai petrecuse un act de o asemenea importanță. Peste 30 de ani, în 1672, la sinodul de la Ierusalim, se adopta o nouă „Confessio” , datorată patriarhului Dositei, bazată pe mărturisirea lui Petru Movilă, care oprește definitiv încercarea pornită prin Chiril Lucaris de a calviniza ortodoxia.

SĂ NU NE FIE RUȘINE CĂ SUNTEM ROMÂNI ȘI ORTODOCȘI
Toți cei care ne dau lecții de „europenitate” și care se rușinează cu numele românești de Ion, Maria, Gheorghe sau Ioana să nu uite că istoria este rotundă, popoarele cad și se ridică, ceea ce astăzi le pare lor o victorie definitivă, mâine va fi renașterea națiunii noastre ortodoxe.
Astăză trăim și noi, precum contemporanii lui Vasile Lupu și ai lui Petru Movilă, un asalt împotriva credinței ortodoxe. Și la fel ca și acum 400 de ani, străinii care vor să ne schimbe credința sunt ajutați de unii care se rușinează de numele și de naționalitatea lor. Să ne aducem aminte că istoria noastră cuprinde, pe lângă multe alte momente de glorie, și luna octombrie 1642, când s-a salvat ortodoxia.
……
Nu există niciun loc în țara asta unde să se respecte mai strict regulile sanitare anti-pandemie decât la oficierea Sfintei Liturghii. Merg duminică de duminică la slujbă și nu am văzut niciun credincios care să stea mai aproape de doi metri de altul, nu am văzut pe nimeni lăsat să intre în biserică fără masca corect pusă. Și totuși, cei care chefuiesc de zor în clădirile aflate sub stăpânirea cezarului lor, băutorii de whisky și fumătorii de trabuc fără mască, ei ne acuză pe noi de răspândirea bolii. Ei au declanșat un munte de ură împotriva noastră. Ei au interzis ceea ce nici otomanii și nici comuniștii nu au îndrăznit să interzică.

Mai mult aici:
https://www.qmagazine.ro/ei-au-interzis-ceea-ce-nici-otomanii-si-nici-comunistii-nu-au-indraznit-sa-interzica/

Romanian Global News

Read Previous

România a ajuns exemplu pe plan mondial, în plină pandemie, de ”așa nu se face”, când vine vorba despre respectarea drepturilor religioase

Read Next

Ce spune ambasadorul Daniel Ioniță la aniversarea a 584 de ani a celui de-al doilea mare oraș românesc- Chișinăul