Ostașii români căzuți pe câmpul de luptă în Basarabia, comemorați în satul Mana, raionul Orhei. Ambasadorul României: ostașii români care au căzut pe aceste meleaguri au luptat pentru reîntregirea țării

Ambasada României în Republica Moldova a organizat în data de 23 octombrie 2020, la Cimitirul de Onoare al Eroilor Armatei Române situat în interiorul cimitirului localității Mana, raionul Orhei, o serie de activități dedicate sărbătoririi Zilei Armatei Române, transmite Romanian Global News.
Din partea Ambasadei a participat , E.S. Daniel Ioniță – ambasadorul României în Republica Moldova, și membrii ai Biroului atașatului apărării,, se arată într-un comunicat al misiunii diplomatice române la Chișinău.

La ceremonie au mai fost prezenți Alexandru Pînzari – ministrul apărării al Republicii Moldova, președintele raionului Orhei, primarul localității Mana, un sobor de preoți din cadrul Mitropoliei Basarabiei, precum și locuitori ai localității Mana.
Din partea corpului diplomatic au participat atașații militari acreditați în Republica Moldova.
E.S. ambasadorul României Daniel Ioniță a precizat în discursul susținut cu această ocazie că „generația bunicilor noștri a avut parte de război și foamete, iar ostașii români care au căzut pe aceste meleaguri au luptat pentru reîntregirea țării, pentru dreptate și libertate, pentru această palmă de pământ dintre Prut și Nistru, care a aparținut României ca urmare a actului măreț de la 1 decembrie 1918 și care a fost ruptă din trupul țării ca urmare a odiosului Pact Ribbentrop-Molotov”.
A mulțumit ministrului apărării al Republicii Moldova pentru participarea la eveniment și a dat asigurări că „România a fost, este și va fi întotdeauna alături de Republica Moldova, va susține parcursul european al acesteia și va derula proiecte în sprijinul cetățenilor.”
De asemenea, a adresat felicitări Armatei Române și a mulțumit pentru contribuția acesteia la edificarea statului român modern, care este în prezent perfect integrat în spațiul european și euroatlantic de valori.
Atașatul militar, aero și naval al României în Republica Moldova, col. Cristi Ladaniuc a subliniat în discursul său că „la 25 octombrie România își sărbătorește Armata. Această zi este una cu o semnificație aparte pentru istoria Românei, întrucât marchează o însemnată faptă de arme a Armatei Române în luptele duse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, respectiv eliberarea localității Careii Mari, ultima palmă de pământ românesc ocupată de inamic, cu prețul vieții a peste 50.000 de militari români.
Ziua Armatei Române este dedicată și sacrificiului militarilor români care s-au sacrificat în întreaga noastră istorie”.
A precizat că în Cimitirul de Onoare Românesc din localitatea Mana „odihnesc 16 Eroi Români (2 identificați, și 14 neidentificați), din cadrul Regimentului 32 Dorobanți, căzuți eroic la datorie, în data de 14 iulie 1941, în urma luptelor purtate în Zona Văii Mana, pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică, consecință a pactului Ribbentrop-Molotov.”
Totodată, a menționat că „sacrificiul suprem al Eroilor care-și dorm somnul de veci în acest loc nu va fi uitat niciodată, iar memoria acestora va fi cinstită mereu.”
Armata Națională de peste Prut către Armata României: Ne-ați fost și ne sunteți alături
”De Ziua Armatei Române, transmitem un gând bun camarazilor noștri de peste Prut și urări de sănătate, în special în această perioadă de pandemie, se arată într-un mesaj al Armatei Naționale a R. Mpldova adresat Armatei României.
“Dragi colegi din Armata Română,
Un parteneriat solid se bazează pe încredere reciprocă, schimb de experiență și, desigur, pe fapte. Am participat împreună la exerciții internaționale, ne-am pregătit în conformitate cu cele mai bune practici în poligoane, am legat prietenii și am împărtășit din cele mai utile experiențe pe care le-am trăit în cariera militară.
Ne-ați fost și ne sunteți alături în diferite situații, oferindu-ne asistență în mai multe domenii vitale pentru sectorul de apărare, inclusiv instruire, protecție socială, învățământ militar.
La ceas aniversar, ne exprimăm toată gratitudinea și sperăm la o colaborare la fel de frumoasă în continuare!
La mulți ani!”, este mesajul Ministerului Apărării al R. Moldova.”

Romanian Global News

Read Previous

Ziua Armatei Române serbată peste Prut a scos din minți Ambasada Federației Ruse la Chișinău

Read Next

Ziua Familiei Numeroase – sӑrbӑtoritӑ, pentru prima datӑ în diasporӑ, de parohia ortodoxӑ românӑ „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam, Ţӑrile de Jos