Microbiologul de renume internațional, Vania Atudorei: OMS nu e o organizație științifică, ci, în primul rând, politică. Pandemia, un business economic fantastic pe care mulți au interesul să îl mențină

„Organizația Mondială a Sănătății nu e neapărat organizație științifică, ci, în primul rând, politică, iar izolarea totală și noi restricții sunt alte gogorițe care vin de la OMS, care a făcut multe greșeli în trecut, a afirmat, luni, profesorul universitar doctor, Vania Atudorei, cu o experiență de 40 de ani în domeniul microbiologiei farmaceutice și a farmacologiei, într-un interviu pentru emisiunea ”Reporterii Actualității” la Radio România Actualități. Profesorul născut în Botoșani și stabilit in Canada, microbiolog federal al RMCCM (Registered Microbiologist of Canadian College of Microbiologists) și supervisor al Departamentului Farmaceutic al Eurofins, Montréal, cu dublu doctorat pe microbiologie în Elveția și Canada, iese din tiparele „experților” prezenți zilnic la posturile TV, care anunță apocalipsa covid în România, semănând teroare, scrie www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.

Vania Atudorei spune că cifrele date de autorități nu trebuie crezute în totalitate, pentru că un număr de analize sunt fals pozitive, explică faptul că ar fi corect să se spună că oamenii au murit din cauza coronavirusului, nu de covid și arată de ce pandemia este mină de aur, iar mulți au interesul să mențină această stare. De asemenea, microbiologul, care susține că virusul există, dar nu se teme de el, consideră că unele decizii luate de autorități pentru a stopa răspândirea covid-19 nu au niciun fundament științific.

Publicăm mai jos cele mai importante declarații din acest interviu care poate fi ascultat AICI.

„După părerea mea, suntem în prelungirea primului val pentru că în vară am asistat la o descreștere a numărului de cazuri, și era normal. Acum, milioane și milioane de elevi și studenți s-au întors la școli, iar contactele între ei au dus la creșterea acestor cazuri.
Această criză este gestionată bine. Am în față o hartă interactivă și mă surprinde să constat că numărul de cazuri pozitive la 1000 de persoane este la jumătate în țările vecine față de România. România este, la ora actuală, cam de 10 la mie. Nu înțeleg de ce în Bulgaria este 5, în Serbia este 4, în Ungaria este 5. Iar în România este 10. Iar în Moldova este aproape dublu, 18. Probabil că măsurile care s-au luat nu au fost eficiente. Ca să nu mai vorbim că nici cifrele nu trebuie să le credem în totalitate, pentru că un număr de analize sunt fals pozitive. În statistici nu ni se dă și cifra de mortalitate, care în primăvară era foarte mare, de 5%. Acum a scăzut, e la 1% sau și mai puțin. Ca la gripă. Mai mult, mă uit la cifre recente, septembrie-octombrie, și trei țări au avut mortalitate ZERO la un milion de locuitori: Australia, Noua Zeelandă și Norvegia. Să vedem ce au făcut ei și să facem și noi același lucru.

Asistăm la luarea de decizii mai ales politice și economice, care, uneori, nici măcar nu sunt justificate și n-au niciun fundament științific. Dacă mă uit la OMS, care nu e neapărat organizație științifică, ci, în primul rînd, politică, să nu vă surprindă că există incompetență și la OMS. Să nu credeți că țara în care lucrez și trăiesc, Canada, este și ea la adăpost de astfel de decizii stupide.

Suntem departe de catastrofa Gripei Spaniole

De altfel, în istoria umanității n-a durat nicio pandemie mai mult de 2 ani. Cea mai gravă, de nivel 5, a fost cea de Gripă Spaniolă, care a avut cea mai mare mortalitate din istoria epidemiilor. Gripa anuală are o mortalitate sub 0,1%. Cam o jumătate de milion de morți pe glob, în fiecare an. Dar suntem departe de această catastrofă de Gripă Spaniolă. Izolarea totală și noi restricții sunt alte gogorițe care vin și ele de la OMS, care a făcut multe greșeli în trecut, la alte pandemii. Dacă vă amintiți, în primăvară, OMS spunea că măștile nu sunt obligatorii și nu sunt recomandate, ca după câteva săptămâni să revină și să spună că, da, trebuie să le purtăm.

Au murit DIN CAUZA covid

La începutul pandemiei, majoritatea celor decedați erau în vârstă de 70, 80, 90 de ani și cam toți aveau alte boli cronice, afecțiuni specifice bătrâneții. Prezența acestui coronavirus le-a agravat starea. Nu putem spune că au murit de coronavirus. Din păcate, medicii raportează decesul după ultima cauză. Dacă ei aveau afecțiune cardiacă înainte, n-au murit de stop cardiac, ci au murit de covid pentru că au fost infectați. Este ceva similar cu SIDA. Nimeni n-a murit de SIDA, ci de virusul care distruge sistemul imunitar. Deci, corect ar fi persoanele nu au murit de coronavirus, ci din cauza coronavirusului care le-a agravat stări precare de sănătate.

Adevărul este că virusul există. El este negat în contextul unor restricții și restrângeri de libertăți individuale. Există o contestare mai ales în rândul tinerilor și îi înțeeleg, mai ales in contextul unor decizii care nu sunt justificate și care sunt abuzive.

Business-ul farmaceutic de miliarde

Sunt companii care-și freacă mâinile și fac afaceri de aur. Vă dau ca exemplu compania farmaceutică americană Gilead, care fabrică Remdesivirul. Ei au vândut numai în acest an acest medicament de peste 3 miliarde de dolari. Tratamentul este scump, costă peste 3000 de dolari în SUa pentru un pacient, iar în Europa peste 2000 de dolari. Știți că China fabrică 60% din măști. Ei au vândut în acest an măști în valoare de 40 de miliarde de dolari, iar prețul la o mască a crescut de 10-20 de ori. Vânzarea de halate și mănuși pentru spitale a crescut cu 50% față de anul trecut. Industria de calculatoare a vândut in acest an peste 426 de milioane de aparate. Nu mai vorbesc de testele covid, care costă între 30 și 50 de euro fiecare. La această oră, pe glob sunt aproximativ 42 de milioane de persoane pozitive, care au fost testate pozitiv. Pe lângă ei sunt zeci și zeci de milioane testați negativ. Dacă înmulțiți numărul lor cu 30 de dolari, obțineți o cifră astronomică numai din fabricarea acestor teste. E un business economic fantastic pe care mulți vor să-l mențină și au tot interesul să mențină starea de pandemie.

Nu acest virus ucide cel mai mult, ci ignoranța și incompetența!

Eu sunt o persoană cu risc, pentru că am o embolie pulmonară și iau anticoagulante. În același timp, vreau să cred că sunt și curajos și conștient.Nu-mi este teamă de acest virus pentru că îl cunosc. Consider că la ora actuală nu acest virus ucide cel mai mult, ci ignoranța și incompetența!

Romanian Global News

Read Previous

Mihai Mărgineanu sare în apărarea lui Dan Bittman: Oile nu ascultă! Ele doar înjură și se enervează

Read Next

Valentin Naumescu: De ce încremeneşte politic „o ţară”. Cazul Republicii Moldova, unde pare că nimic nu se mai poate întâmpla. Dar trebuia să existe un asemenea stat?