Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Ministrul afacerilor externe al României Bogdan Aurescu și secretarul de stat al SUA Michael R. Pompeo au avut luni, la Washington consultări politice care au vizat și R. Moldova, transmite Romanian Global News citând MAE.
Cei doi oficiali au discutat despre necesitatea asigurării securității energetice a R. Moldova și despre parcursul european al statului ca „singura opțiune în măsură să asigure dezvoltarea economică și socială a acesteia în beneficiul direct al cetățenilor săi”. Totodată, Aurescu și Pompeo au agreat ca SUA și România să păstreze o coordonare apropiată pe situația din R. Moldova.
Cei doi șefi ai diplomațiilor au avut un schimb de opinii cu privire la securitatea energetică, fiind evidențiată relevanța rezervelor de gaz românesc din Marea Neagră pentru securitatea regională, precum și progresele în cadrul proiectului BRUA și finalizarea interconectorului de gaz dintre România și R. Moldova, la finalul lunii iulie 2020 (prin secțiunea Ungheni – Chișinău a gazoductului Iași – Ungheni – Chișinău), care asigură, în prezent, conectarea pieței de gaze naturale din Republica Moldova cu cea europeană, prin România. Bogdan Aurescu a subliniat importanța începerii, cu implicare americană, cât mai curând, a exploatării resurselor de gaz din platoul continental românesc pentru asigurarea independenței energetice a României, R. Moldova și altor state din regiune.
Romanian Global News speră că o coordonare apropiată a Bucureștiului cu Washingtonul în problema R. Moldova nu înseamnă descurajarea SUA în acțiuni mai puternice dincolo de Prut (în lipsa celor întreprinse de autoritățile de la București!). Subordonarea autorităților române intereselor Berlinului în ceea ce privește inclusiv R. Moldova, tradusă în acțiuni ineficinte care au adus la putere o conducere pro-rusă la Chișinău, trebuie să dea de gândit Washingtonului care trebuie să aibă o abordare în forță și care să susțină eliminarea acestui cap de pod rusesc la frontiera NATO. Autoritățile române nu sunt în stare să acționeze ferm sau sunt parazitate de interese neromânești, lucru demonstrat în ultimii 30 de ani de eșecurile de dincolo de Prut și din acest motiv SUA trebuie să preia inițiativa și să forțeze reunirea R. Moldova cu România, singura opțiune care limitează drastic acțiunile Rusiei în zonă. Reunirea R. Moldova cu România nu rezolvă doar o problemă românească ci una a SUA și a NATO.