Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Doar dragostea de tot ce e măreț și frumos te face fericit- dragostea de neamul tău!
Eu mă gândesc, care-I marea cauză a eșecului nostru, a segmentului unionist de dreapta de la 1992 încoace, se întreabă Iacob Cazacu-Istrati, preluat de Romanian Global News.
Doar, era clar până atunci, că datoria noastră sfântă e unirea cu România și despre asta ne vorbesc Marile Adunări Naționale, care au preluat toate simbolurile de stat ale României; imnul, drapelul, limba și alfabetul! Oamenii au ales un Parlament cu aspirații de renaștere națională, dar… n-a fost în fruntea lui un lider-forte, de fier, care să nu dea înapoi! Da, acele încercări secrete de a negocia Reunirea RM cu Bucureștiul au dat faliment din cauza autorităților neocomuniste, care luase puterea în urma loviturii de stat din decembrie 1989 în frunte cu Ion Iliescu dar, următorul pas al Chișinăului nu urma să fie pesimismul și supărarea, însă votarea în Parlament a recunoașterii Actului Unirii din 1918, act, care nu e anulat nici până astăzi. El trebuia la urma urmei de ratificat și de dus la București cu cerința, nu cu rugămintea de a scoate vama de la Prut. Atât. Dar, s-a întâmplat ceea, ce nu trebuia să se întâmple… După adaptarea de către Parlamentul de la Chișinău a Declarației suveranității la 23 iunie 1990 peste mai bine de un an, la 27 august Republica Moldova, după noul nume primit la 23 mai 1991 și-a proclamat independența. Independența nu Revenirea la România de la care fusese ruptă în 1940 și respectiv în 1944!!! Cel mai tragic moment în această problemă este recunoașterea independenței de către București. Da! Primul stat care în aceeaș zi, după proclamarea independenței RM a recunoscut independența a fost România. Aceasta e a doua mare trădare a României față de Basarabia. Prima a fost în 1940, când a fost cedată în urma ultimatului de la Kremlin fără nici o rezistență armată și în 1990 a doua… Iată, anume după recunoașterea independenței de către România Republica Moldova a început să se distanțeze de ea. La 21 decembrie 1991 Moldova semnează actul de constituire a CSI, mai precis Republica Moldova a devenit unul dintre fondatorii (nașii) ”neosoiuzului”, care își are scopul de a renaște fosta Uniune Sovietică!
Președintele Parlamentului RM Alexandru Moșanu, impus de situație, pierzând speranța în unire și încrederea în Mircea Snegur și-a dat demisia. Acesta a fost începutul căderii mișcării de unire cu România. La data de 2 februarie 1993, Președintele Parlamentului Alexandru Moșanu, prim-vicepreședintele Parlamentului Ion Hadârcă, președintele Comisiei pentru relațiile externe a Parlamentului Vasile Nedelciuc și președintele Comisiei pentru publicitate și mijloacele de informare în masă a Parlamentului Valeriu Matei și-au prezentat demisia în bloc, demisie acceptată de către plenul legislativului. Această demisie a fost cauzată și de condițiile luptei politice cu Partidul Democrat Agrar din Moldova. După această demisie începe calvarul adevărat. În 1994 este ratificat tratatul de aderare la CSI, renunțarea la imnul de stat ”Deșteaptă-te române” și s-a proclamat ”limba moldovenească” limbă de stat. Din partea României nici o reacție… După părerea mea și Bucureștii s-au dezamăgit în guvernarea de la Chișinău după înțelegerea (trădarea) de la Moscova a lui Mircea Snegur în timpul războiului ruso-român din 1992, după care s-a format ”republica transnistreană” și Găgăuz-yeri. Scopul Moscovei în acest război a fost crearea platformei de presiune politică în scopul menţinerii Moldovei în sfera de influenţă a Rusiei, pentru a preveni presupusa unire cu România, crearea în acest scop a enclavei ruse la frontiera moldo-ucraineană;
Iată ce spunea d. Alexandru Moșanu atunci, în 1993 și aceste cuvinte de mai jos sunt și astăzi actuale:”Ceea ce întreprinde astăzi guvernarea comunistă prin promovarea unor politici de neglijare a tot ce este românesc în Mișcarea de eliberare națională, se înscrie într-un plan eșalonat de lovitură de stat, menit să neutralizeze valorile și principiile care au fost puse la temelia statului Independent Republica Moldova în august 1991. Este uitată cu desăvârșire Declarația de Independență și se caută motive pentru revizuirea ei, iar adoptarea unei ideologii de stat bazată pe moldovenismul antiromânesc nu este altceva decât revenirea la politica stalinistă de separare a poporului român al Basarabiei și menținerea lui în sfera de influență a Federației Ruse”.
Toată perioada de după alegerile parlamentare din 1994 până în 2009 a fost o perioada de luptă a grupurilor (partidelor) marionete a Kremlinului pentru stoparea mișcării curentului unionist. Da, 70% de success, căci asta e lupta ”forte„ a bolșevicilor- agitația, 70% de success!
Anul alegerilor parlamentare 2009 a fost anul căderii comunismului în Basarabia, datorită Partidului Liberal, PNL și grupărilor mafiote tâlhărești, sub masca de partide: PLDM, PD ș. a. Fiecare dintre ele au avut scopurile lor. PL și PNL au avut scopul de a apropia cât mai mult momentul unirii Basarabiei cu România, iar celelalte, doar scopuri meschine tâlhărești, de a se afirma la conducerea așa zisei RM a hoților în lege, care se aflau la conducerea grupărilor (partidelor) PLDM și PD (aducându-l în frunte pe Vlad Plaho). Cum s-au desfășurat evenimentele mai departe noi cunoaștem: acest pământ al nimănui, numit RM a încăput pe mâinile hoților, care ne-au mințit, ne-au dus de nas apropiindu-ne de Europa, apoi îndepărtându-ne…au jucat cum au vrut cu poporul, doar să se mențină la cârmă. Și, în sfârșit s-au debarasat de ei cu ajutorul a altor două grupări, mai democrate PAS și DA, Maia Sandu și Andrei Năstase, care doar acest scop l-au avut- răsturnarea hoțului Plaha. Atât. Și l-au răsturnat, dar…i-a adus pe alți antihriști la putere: urmașii comuniștilor, socialiștii lui Dodon. Acești viruși sunt cu mult mai de temut, care își manifestă deschis scopul- să transforme Basarabia ori așa zisa RM întro federație de minorități vasală Kremlinului moscovit, să reîntoarcă perioada anilor 40-50 ai sec. trecut: sărăcie crasă, foamete și deportările…
Cuvintele de mai jos sunt ale unui prieten care-și iubește neamul: “Grupările banditești care au furat puterea după 2009 nu au jefuit doar sistemul bancar din Republica Moldova și tot ce se mai putea jefui în acest teritoriu românesc înstrăinat. Grupările politice banditești de după 2009 au comis o altă crimă, mult mai gravă: au paralizat, cu metode diabolice, segmentul conștient, românesc basarabean.
Anume această stare de fapt se constituie într-o dovadă concludentă că grupările în cauză, cele reprezentate de PD, PLDM, Leancă, Shor, Platon etc și-au avut și își au rădăcinile în structurile FSB-ului rusesc și în rețelele criminale rusești. Rusia, cu elita FSB-ului la putere, pentru a-și extinde controlul asupra teritoriilor de sub fosta stăpânire sovietică cu scopul refacerii URSS (acesta este planul suprem al lui Putin!) își pune în aplicare instrumente prin care să provoace și să adâncească în fostele republici „independente” fenomenul criminalității și al corupției!
Tot jaful bancar de la noi a avut loc cu concursul direct al Rusiei!
Toate schemele criminale prin care a fost dărâmată economia Republicii Moldova în anii de după independență au fost elaborate, puse la cale și realizate cu concursul direct al Rusiei prin intermediul rețelelor nomenklaturiste ale fostului regim sovietic, rămase intacte până astăzi în Republica Moldova.
Principiul aplicat de Moscova în orice raport cu fostele teritorii desprinse de la ea după 1991, inclusiv Republica Moldova, este acesta: cu cât este mai rău, cu atât mai bine!
Cu cât moldovenii sărăcesc mai mult, cu atât mai lesne este pentru rețeaua rusească să-și îndeplinească misiunea de prostire și manipulare a acestora, cu atât mai mulți moldoveni vor fi nevoiți să fugă peste hotare, și în primul rând în Rusia, în căutarea unui loc de muncă.”
A sosit anul, a sosit timpul de a ne debarasa șI de ultima redută a Moscovei, Partidul socialiștilor, care sunt urmașii comuniștilor, acei, care au îndrăznit să ne distrugă ca neam, ca națiune pe acest pământ strămoșesc, să ne prefacă în vasali. Anume acum suntem ca niciodată mai aproape de a începe ReÎntregirea României prin ReUnirea Basarabiei la ea, la Țară.
Se apropie alegerile din 1 noiembrie 2020, alegerile Președintelui așa numite RM. Situația e astfel, două segmente: prorus, proeuro și proromân. Ar fi mare prostie ca aceste ultimele două să nu se unească și să-l arunce pe ”ducă-se pe pustii” în pustiile mamei cui îi are!
Acum, în timpurile grele de azi, când lumea stă la răscruce de drum și nu poate să ia decizia încotro să apuce eu vreau să vin cu un sfat bun pentru ei, frații mei basarabeni:- Vă rog din suflet să votați doar pe acei candidați la alegerile din 1 noiembrie, care ne vor duce acasă, la frații noștri, în casa noastră mare a familiei europene, că toate popoarele bătrânei Europe sunt neamurile noastre! Nu vreau să vi-l impun pe Chirtoacă ori pe Țâcu, că eu știu, voi vota pentru Unire.
Fraților, Dorine și Octavian, dați dovadă de Omenie, așa cum e neamul nostru! Nu vă bârfiți ca streinii, că ei asta și așteaptă! Eu vă stimez pe ambii, dar unul trebiue să cedeze! Ambii ve-ți întra în istoria României ca eroi ai neamului…
Hai, să reparăm greșelile înaintașilor noștri din anii 40…