Senatorul Viorel Badea la TVR Moldova: Suntem uniți. Oasele strămoșilor noștri sunt în pământul Basarabiei

“Suntem uniți. Oasele strămoșilor noștri sunt în pământul Basarabiei. Avem aceeași limbă, avem aceleași obiceiuri, suntem parte a aceluiași neam. Că oficial, geografic, formal nu suntem uniți – la asta vom lucra”a spus Badea în cadrul unei emisiuni la TVR Moldova, preluat de Romanian Global News.

„Sunt mulți actori pe care va trebui să-i convingem că suntem gata să facem acest pas. Unul dintre pilonii unirii, din punctul meu de vedere, este o apropiere mai mare între cetățenii celor două state. Cine umblă prin Basarabia va vedea că sunt încă mulți care vorbesc despre jandarmul român care-i bătea și nimeni nu amintește de sldatul sovietic care-i împușca. Noi va trebui să mergem până acolo ca să le explicăm acestor oameni ce-a fost în istoria trecută. Efortul mare acesta este”, a mai spus Viorel Badea.
Badea a reluat necesitatea înfrăților dintre localitățile celor două maluri de Prut: „Înfrățirile nu înseamnă numai un beneficiu economic pentru comunitatea locală. Înfrățirile înseamnă reașezarea relațiilor umane între oameni.”

Romanian Global News

Read Previous

Ceremonie de resfințire a ,,Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial”

Read Next

IPS Teodosie către Primul ministru: Niciodată drepturile credincioșilor ortodocși și ale clericilor de a se ruga nu au fost atât de mult batjocorite