Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Maia Sandu este noul președinte al Republicii Moldova, indică datele oficiale după numărarea a 99 la sută din voturile din alegerile prezidențiale desfășurate duminică dincolo de Prut, transmite Romanian Global News.
Contracandidatul acesteia, actualul președinte Igor Dodon, agent “hard” al Rusiei, a suferit o înfrângere zdrobitoare.
În acest sens, în urma procesării a 2122 de procese-verbale din 2143 (99,02%), Maia Sandu a obținut 910 250 de voturi (56,91%), în timp ce Igor Dodon – 689 191 voturi (43,09%).
Analistul politic Dan Dungaciu a explicat pentru RRA care este situația reală în Republica Moldova: „Greul urmează după. Maia Sandu avea prima șansă, inclusiv la primul tur. Era aproape evident, ţinând seama de structura electoratului din Republica Moldova şi mai ales structura de partid. Dar dificultatea vine acum, pentru că e un președinte fără pârghii, cu enormă legitimitate, e adevărat, comparată cu delegitimarea profundă a Parlamentului din Republica Moldova, dar în esenţă fără pârghii. Va fi un preşedinte care nu poate pe fond să declanşeze alegeri anticipate, este extrem de greu, mai ales că în parlament sunt partide, în Republica Moldova, care ştiu foarte clar că, dacă se declanşează anticipatele, ele nu mai ajung în parlament, deci va fi foarte greu să facă anticipate. Ceea ce-i rămâne, dacă nu va reuşi să facă anticipate, este o luptă permanentă la baionetă, între președinție și celelalte instituţii din Republica Moldova, adică o luptă la baionetă între preşedinte, care are, mă rog, un grup de consilieri şi o voce autoritară în societate”.
Dan Dungaciu: „Pe Maia Sandu au votat-o cam tot electoratul pro-vest. În Republica Moldova, de decenii jumătate din voturi merg spre est, jumătate din voturi merg spre vest. Partidul balama este aşa-numitul Partid Democrat din Republica Moldova, fostul partid al domnului Plahotniuc, care e un partid al populaţiilor mixte şi care se duce la nivel de vot când spre est, când spre vest, în funcţie şi de atmosferă şi de lideri. Este acel partid al populaţiei mixte din Republica Moldova care nu e neapărat pro-rusă, dar nici nu e neapărat pro-europeană, în sensul de foarte profund ataşată valorilor europene. (…) În 2016 nu i-a reuşit asta, pentru că domnul Plahotniuc şi partidul balama a lucrat împotriva ei şi a lucrat cu domnul Dodon, la nivel de resurse, la nivel de electorat, la nivel de media. De data asta, domnul Plahotniuc n-a mai fost în spatele lui Igor Dodon să îi asigure victoria, şi domnul Dodon, singur, este un Vladimir Voronin în pantaloni scurţi. Niciodată n-a fost un lider puternic, lăsat de capul lui.”
Romanian Global News, care a făcut campanie susținută împotriva lui Igor Dodon, în special în diaspora basarabeană, speră ca Maia Sandu să renunțe la conceptele ruso-germaneale “națiunii civice moldovenești”, iar prima sa vizită să fie în Țara mamă, la București. Chiar dacă Bucureștiul “oficial” a ales un “cal mort” pentru a-l sprijin la Chișinău.
Asta doar pentru că încă Bucureștiul “oficial” ascultă de proști…sau de trădători!
Maia este așteptată însă la București de români!