Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Cu 55 de voturi ale agenturii Moscovei din Parlamentul de la Chișinău, a fost votat în lectura a doua PROIECTUL de lege cu privire la așa zisa funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, de fapt un proiect de rerusificare a R. Moldova, transmite Romanian Global News.
Vicepreședintele Parlamentului, Vladimir Vitiuc, a mulțumit deputaților pentru susținerea acestuia: ”În calitate de reprezentant al minorității etnice, vreau să asigur că acest proiect nu dezbină societatea, ci dimpotrivă contribuie la o mai bună înțelegere și la coeziunea socială”.
De asemenea, a fost accentuată necesitatea studierii limbii de stat, ceea ce este important pentru unitate în societate și consolidarea statalității.
De precizat că potrivit proiectului, cunoașterea limbii ruse ar urma să devină obligatorie pentru funcționarii de stat, și asta pentru că cei din urmă vor fi obligați să răspundă la cererile cetățenilor în limba în care a fost făcută adresarea.
Aceeași agentură rusească din Parlamentul de la Chișinău a aprobat, în lectura finală, proiectul de modificare și completare a Legii privind administrația publică locală și Legii privind descentralizarea administrativă și proiectul de modificare a Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, adică o lege care practic federalizează teritoriul românesc de peste Prut.
Prin proiectul de modificare și completare a Legii privind administrația publică locală și Legii privind descentralizarea administrativă se propune introducerea în cadrul legal național a termenului de „Autoritățile ale administrației publice locale de nivel special”, care va cuprinde atribuții ale domeniilor rezervate pentru autoritățile nivelului al doilea, precum și atribuțiile conferite prin Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri).
Modificarea Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova prevede, printre altele, că organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova se efectuează pe următoarele niveluri: satele (comunele) și orașele (municipiile) constituie nivelul întâi, raioanele și municipiul Bălți constituie nivelul al doilea, iar unitatea teritorial autonomă Găgăuzia și municipiul Chișinău au un nivel special de administrare.
Totodată, în proiecte se arată că modificarea statutului unității teritoriale autonome Găgăuzia, intrarea sau ieșirea localităților în/din componenta unității teritoriale autonome Găgăuzia se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr.344XILI din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri).