Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
În Sudul Basarabiei unele școli din sate cu populație majoritară românească vor fi închise la propriu, nici măcar ucrainizate, scriu pe Facebook lideri de opinie din Sudul Basarabiei, preluatți de Romanian Global News.
“Am distribuit azi pe net o informaţie luată de la prietenii din Cernăuţi, legată de faptul, că Ucrainei, pe plan european, i se cere să respecte drepturile minorităţilor naţionale. Având nevoie de nişte date, legate de şcoala din Furatovca, raionul Sarata, am găsit pe situl sistemului informaţional al departamentului învăţământului regiunii Odesa ІСУО, că şcoala din Furatovca este în stadiu de lichidare până pe 13.01.2021!!!
Pe alt site am descoperit la fel informaţia, că şcoala este pe cale de lichidare. (Lite. try.edbo.gov.ua). Nu restructurare, ci lichidare (припинення)!!!
Ce mai aşteptăm de la Ucraina pe viitor? Fără a discuta cu cadrele didactice, fără a discuta cu părinţii, l-i se închide şcoala.
Încă din septembrie, când a fost hotărârea nelegitimă a consiliului raional Sarata, am atenţionat cadrele didactice din acea localitate, că vor rămâne fără loc de muncă, iar elevii fără posibilitatea de a face şcoalà în satul natal. Aşa şi s-a întâmplat. Au început să se îndese norii asupra satelor româneşti din regiunea Odesa. Sperăm să reuşim să salvăm aceastà şcoalà de la dispariţie, iar odatà cu ea şi alte şcoli, care sunt puse la rând. Mă bucur că am găsit părinţi înţelepţi în Furatovca, care s-au implicat în procesul de salvare a şcolii. Ucraina nicidecum nu doreşte să respecte drepturile minorităţilor naţionale. Putem face concluzie că dorinţa de aderare la spaţiul european e o simplă metodă de a folosi banii europenilor”, scrie profesoara Zinaida Pinteac, preluată de Romanian Global News.
În raioanele transnistrene ale regiunii Odesa clase sau școli cu predare în limba română/”moldovenească” nu mai există din anii 1990′.
La București nici măcar nu se mai “îngrijorează” nimeni…