Concurs de eseuri dedicat limbii române pentru elevi români din diaspora și comunitățile istorice

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Asociația Identitate Culturală Contemporană (AICC) și platforma digitală haisalut.ro au lansat ediția a II-a a concursului de eseuri cu tema „România din biblioteca mea”, care își propune să stimuleze cei mai talentați elevi din diaspora și din comunitățile istorice din țările aflate în vecinătatea României să scrie despre România și să îi premieze pe 15 dintre aceștia cu câte un premiu în valoare de 100 Euro. Scopul acestui concurs de eseuri este de a promova și a consolida importanța limbii române ca fundament al identității culturale românești, transmite Romanian Global News.
Cartea este un simbol al tradiției și continuității naționale, un fundament universal al cunoașterii, învățării și înțelepciunii, care trebuie protejat într-o lume care obișnuiește să se auto-devoreze.„România din biblioteca mea” reprezintă și modalitatea prin care copiii din afara României țin legătura cu patria lor istorică, apropiindu-se prin lectură de ea, înlocuind prin intermediul lecturii și cărților depărtarea fizică de România. Biblioteca este, totodată, și un patrimoniu cultural al familiei, constituit din cărțile cumpărate în timp de către părinții și bunicii lor români. Copiii care compun eseuri obișnuiesc să citească. Vor descrie, astfel, România pe care o cunosc prioritar din cărțile în limba română aflate în biblioteca lor.
Concursul este organizat în parteneriat cu Centrul Media Bucpress, Centrul de Informare al României din Ismail și Asociația Femeilor Românce din Grecia.
CRITERII DE ELIGIBILITATE
Încurajăm copiii și tinerii cu vârsta maximă de 18 ani să trimită un eseu, pe tema „România din Biblioteca mea”, care să respecte următoarele norme de tehnoredactare:
• Dimensiunea eseului: între 1-3 pagini;
• Format: A4;
• Font: Times New Roman, dimensiunea: 12;
• Spațiere între rânduri de 1.5 puncte;
• Utilizarea diacriticelor românești este obligatorie.
Copiii cu vârsta de până la 16 ani vor avea nevoie de acordul părintelui/tutorelui. Eseul trebuie trimis pe adresa de email concurs@haisalut.ro. Recomandăm ca eseul compus să fie original și creativ, să aibă un titlul relevant pentru tema propusă, să conțină introducere, cuprins și încheiere și să respecte normele de ortografie și punctuație. Alături de eseu, participanții trebuie să trimită, pe aceeași adresă de e-mail, Fișa de date de contact și de identificare, completată și semnată, care poate fi gasită la finalul regulamentului.
Premii
În cadrul concursului „România din biblioteca mea” se acordă trei categorii de premii, detaliate mai jos:
• Premiul „Cel mai bun eseu” – se acordă celor mai bune 10 eseuri, stabilite în baza evaluării unei comisii mixte, formată din profesori de limba română din mai multe ţări și membri ai Asociației Identitate Culturală Contemporană (AICC) și ai platformei haisalut.ro;
• Premiul „Cel mai popular eseu” – se acordă celor mai populare 5 eseuri, care reușesc să strângă cele mai multe aprecieri pe pagina de Facebook a platformei haisalut.ro (https://www.facebook.com/haisalut.ro/);
• Premiul de participare – se acordă tuturor concurenților o diplomă pentru participarea la concursul de eseuri și un set de cărți în format electronic despre România.
• Criterii de evaluare

  1. Respectarea structurii specifice eseului: introducere, cuprins și încheiere – 20 puncte;
  2. Formularea unui titlu expresiv și original al eseului – 15 puncte;
  3. Originalitatea și creativitatea interpretării subiectului – 35 puncte;
  4. Coerența textului, claritatea enunțului, lexicul și sintaxa adecvată – 20 puncte;
  5. Respectarea ortografiei și a punctuației – 10 puncte.
    Clasamentul cu punctajele aferente fiecărui eseu va fi afișat pe site-ul haisalut.ro, în pagina dedicată concursului, în ziua în care se anunță câștigătorii (10 februarie 2021).
    Observații
  • Toate eseurile primite vor fi evaluate preliminar de o comisie mixtă, alcătuită din profesori de limba română din mai multe ţări și membri ai Asociației Identitate Culturală Contemporană din București (AICC) și ai platformei haisalut.ro, pentru verificarea criteriilor de eligibilitate menționate în prezentul regulament;
  • Toate eseurile care îndeplinesc condițiile de eligibilitate, în urma evaluării comisiei, vor fi publicate pe platforma haisalut.ro și distribuite pe pagina de Facebook a platformei haisalut.ro. ;
  • Eseurile care conțin fragmente din surse/autori, fără precizarea acestora, vor fi considerate plagiat și vor fi excluse din concurs;
  • Nu acordă puncte din oficiu. În cazul punctajelor egale, se consideră câștigătoare toate eseurile aflate în această situație;
  • Orice tentativă de fraudare a aprecierilor primite pe Facebook se sancționează cu descalificarea din concurs a participantului. Prin tentativă de fraudare, se înțelege cumpărarea de like-uri pe Facebook, generarea de aprecieri prin utilizarea de conturi false etc.;
  • Nu se admit contestații;
  • Eseurile premiate în ediția I a concursului nu vor fi acceptate.
    Calendarul concursului
    01 decembrie 2020 – 24 ianuarie 2021, ora 23:59: perioada în care concurenții pot transmite eseul
    împreună cu Fișa de date de contact și de identificare pe adresa de e-mail concurs@haisalut.ro;
    31 ianuarie 2021: publicarea eseurilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pe pagina de Facebook și pe platforma haisalut.ro ;
    31 ianuarie 2021 – 08 februarie 2021: perioada în care eseurile vor fi analizate de către Comisia de evaluare în vederea stabilirii câștigătorilor pentru Premiul „Cel mai bun eseu”;
    31 ianuarie 2021, ora 13.00 – 09 februarie 2021, ora 23:59: perioada în care se pot vota eseurile favorite dintre cele înscrise în concurs, printr-un LIKE sau orice altă tip de reacție (de exemplu: ador), pe pagina de Facebook a haisalut.ro, pentru Premiul „Cel mai popular eseu”;
    10 februarie 2021, ora 10.00: anunțarea câștigătorilor pe Facebook pentru cele două categorii de premii: „Cel mai bun eseu” și „Cel mai popular eseu”.
    Detalii suplimentare despre înscrierea în concurs aici: https://haisalut.ro/romania-din-biblioteca-mea-editia-a-ii-a-concurs-de-eseuri-dedicat-limbii-romane/

Romanian Global News

Read Previous

Scriitorul și jurnalistul român Matei Vișniec, decorat de președintele francez cu Ordinul Național al Meritului

Read Next

VACCINAREA: INTRE LIBERTATE SI CONSTRANGERE