Predrag Balașevic : situația în care se află comunitatea românească din Timoc devine alarmantă și insuportabilă. Ce fac autoritățile române?

La sfârșitul lunii ianuarie, Partidul Neamului Românesc din Serbia, reprezentat de dr. Predrag Balașevic a adresat o scrisoare clasei politice de la București și instituțiilor europene cu atribuții în domeniul drepturilor minorităților naționale, trăgând un puternic semnal de alarmă cu privire la izolare și asimilarea din ce în ce mai accentuată a minorității române din țara vecină, transmite Romanian Global News.

Pe lângă presiunile de ordin lingvistic și religios, românii/vlahii din Timoc se confruntă și cu o catastrofă ecologică pe cale să se petreacă în regiunea Bor-ului ca urmate a prezenței în zonăa companiei chineze Zi-Jin. Poluarea din alte surse este, de asemenea, ridicată. Aceasta nu este doar o problemă regională, ci devine internațională, deoarece poluarea care este produsă în Serbia afectează și vecinii, în primul rând pe România și Bulgaria.
Guvernul în Serbia ascunde consecințele acestei poluări, iar studii cu privire la aceasta nu se fac.
În afară de orașul Bor, regiunea expusă catastrofei ecologice este locuită în esenţă de minoritatea română, care se ocupă în principal cu agricultura. Problemele ecologice pun astfel în pericol populația românească atât din punct de vedere al sănătății, cât și economic. În unele părți ale regiunii, ocuparea cu agricultura devine imposibilă, în timp ce unele așezări şi terenurile agricole se distrug cu activități miniere. În acest timp, Serbia evită sprijinul și compensațiile serioase pentru populația locală, iar proprietățile din zonă sunt tranzacționate la un preț foarte mic. O problemă suplimentară a presiuni economice este şi aducerea lucrătorilor chinezi în loc de angajarea celor domestici.

Pe scurt, situația în care se află comunitatea românească din Timoc devine alarmantă și insuportabilă. Fără vreo protecție, pentru populația românească singura cale de ieșire este părăsirea regiunii.
Despre aceste subiecte fierbinți și multe altele a vorbit recent, pe larg, dr. Predrag Balașevic, președintele Partidului Neamului Românesc din Serbia.

Interviul integral îl puteți urmări aici:

Romanian Global News

Read Previous

Procesul de punere sub acuzare a lui Trump – ce trebui să știm, ce ne poate surprinde

Read Next

Cernăuți: Sediul Societății pentru Cultura și Literatura română în Bucovina „Mihai Eminescu” va fi modernizat