Cernăuți: Sediul Societății pentru Cultura și Literatura română în Bucovina „Mihai Eminescu” va fi modernizat

Asociația Programatică pentru Dezvoltare Durabilă – Divizia de inițiativă civică și cercetare a VEGO Holdings anunță demararea proiectului intitulat „Modernizare sediu – Societatea pentru Cultura și Literatura română în Bucovina «Mihai Eminescu»”, care are drept scop reabilitarea și amenajarea sediului Societății pentru Cultura și Literatura română în Bucovina „Mihai Eminescu” în scopul atragerii activităților culturale și funcționării sale în cele mai bune condiții. APDD își propune ca finalizarea proiectului să aibă loc în luna decembrie a anului 2021, informează Agenția BucPress din Cernăuți, transmite BucPress, preluat de Romanian Global News.
Societatea pentru Cultura și Literatura română în Bucovina „Mihai Eminescu” își are sediul la parterul unei clădiri din Centrul orașului Cernăuți, în Piața Centrală nr. 9, clădirea reprezentând un imobil de patrimoniu. Aceasta datează încă de la începutul secolului al XIX-lea, când a fost construită spre a servi ca sediu al guvernatorului austriac din perioada respectivă.
Ulterior, clădirea a avut destinații diferite, ea fiind vizitată pe parcursul anilor de personalități marcante din istoria românilor, precum Titu Maiorescu, ea găzduind și festivitățile de celebrare a 25 de ani de activitate a Societății „Junimea”, în anul 1904. Sediul (ce are o suprafață de aproximativ 168 de metri pătrați) este situat într-o zonă în care se află și alte edificii istorice.

În prezent, acest spațiu se află într-o avansată stare de degradare, ceea ce nu permite utilizarea acestuia la potențialul său maxim. Păstrarea condițiilor actuale poate pune în pericol starea imobilului, deja afectată, iar lipsa unei intervenții în sensul renovării sediului poate avea drept consecință pierderea unui important depozit de cărți ce se află într-una dintre sălile imobilului.
Prin urmare, se impune modernizarea acestui sediu, pentru asigurarea unor condiții optime de funcționare a societății beneficiare. De aceea, Asociația Programatică pentru Dezvoltare Durabilă demarează proiectul de reabilitare și amenajare a sediului Societății pentru Cultura și Literatura română în Bucovina „Mihai Eminescu” în scopul atragerii activităților culturale și funcționării în cele mai bune condiții, beneficiarul acestui proiect fiind Societatea pentru Cultura și Literatura română în Bucovina „Mihai Eminescu”, succesoarea Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, fondată în anul 1862.
Fondurile vor fi asigurate prin sprijinul domnului Profeanu Virgil, sponsor APDD.
Misiunea Asociației Programatice pentru Dezvoltare Durabilă – Divizia de inițiativă civică și cercetare a VEGO Holdings este consolidarea și promovarea unei ideologii unitare cu privire la valori precum timpul, munca, responsabilitatea și cu privire la principiile în domeniul managementului. `Viziunea noastră este ca prin acțiunile pe care le întreprindem să asigurăm cadrul organizatoric și informațional pentru elaborarea, implementarea și dezvoltarea politicilor și strategiilor de cercetare, precum și asigurarea de asistență, consiliere și sprijin logistic în vederea întocmirii și derulării proiectelor”, potrivit unui comunicat de presă remis BucPress.

Romanian Global News

Read Previous

Predrag Balașevic : situația în care se află comunitatea românească din Timoc devine alarmantă și insuportabilă. Ce fac autoritățile române?

Read Next

În căutarea lui Eminescu. Concurs de poezie pentru românii de pretutindeni