Un documentar pe zi: TORLACII, ZIȘI ȘOPI, ÎNTRE DACOROMÂNI ȘI MACEDOROMÂNI

Torlacii, ziși și Șopi, din Serbia, Bulgaria, Macedonia și Kosovo, sunt un grup etnic misterios, de limbă slavă (nici bulgară, nici sârbă), având un șir de elemente etnografice comune cu dacoromânii, aromânii și meglenoromânii, făcând geografic legătura între blocurile dacoromân și aromân-meglenoromân, dar și cu cel albanez, păstrând un important lexic rezidual românesc și considerați a fi criptoromâni (români slavizați lingvistic cu secole în urmă), scrie Vlad Cubracov pe blogul său, preluat de Romanian Global News.
Acest grup etnic nu a făcut niciodată obiectul cercetărilor metodice și sistematice ale etnografilor și lingviștilor români.
O particularitate a graiurilor torlace este, în contrast cu limbile slave, prezența articolului substantival hotărât în poziție finală. Un șir de particularități fonetice îi apropie pe torlaci de românii ziși vlahi din Timoc, iar altele de grupurile etnice românești ale meglenoromânilor și aromânilor.
O altă particularitate a graiurilor torlace este omiterea completă a sunetului H, mai ales în poziție inițială, exact ca în graiurile dacoromâne din Vaile Timocului, Dunării și Moravei, atât din Serbia, cât și din Bulgaria de astăzi, dar și ca în dialectul istoric meglenoromân.
Vocabularul torlac, atât cât a fost fixat de dialectologii sârbi și bulgari de-a lungul timpului, cuprinde cuvinte pe care, bunăoară, Svetozar Georgijevic le consideră a fi de origine română.
Unele dintre ele sunt cuvinte din substratul autohton al limbii române, iar altele sunt latinisme din stratul de bază al limbii române comune care s-au pierdut în dialectele istorice dacoromân, aromân și meglenoromân.
Să vedem un șir de cuvinte din lexicul rezidual neslav păstrat în graiurile torlace: albușa (˂ rom. albușă), balaura și blavor, cu sensul de balaur(˂ rom. balaur), barba (˂ rom. barbă), barbos și brbos (˂ rom. bărbos), barza, cu sensul de capră cu pete negre sau/și albe (˂ rom. brează, brezaie, cf. rom. barză), baciuga (˂ rom. băciucă/băciugă), beșica (˂ rom. bășică ˂ lat. vessica), birca și birova, cu sensul de fiere, vezică biliară (˂ lat. bilis, transformat prin rotacizarea lui l), biserca (˂ rom. biserică), brinza (˂ rom. brânză ˂ din substratul preroman al limbii române), brndușa, cu sensul de brândușă (˂ rom. brândușă), budze (˂ rom. bu(d)ză ˂ din substratul preroman al limbii române), burdeli, cu sensul de bordei (˂ rom. bordei), burta (˂ rom. burtă), cal (˂ rom. cal), camașa (˂ rom. cămașă), carne (˂ rom. carne), cașer, cu sensul de cașcaval (˂ rom. caș, cf. cu rom. cășărie), cereșar (˂ rom. cireșar), ciapa (˂ rom. ceapă), ciomaga (˂ rom. ciomag), ciora, cu sensul de fetiță nebotezată (˂ rom. fecioară, prin reducție), ciulia, cu sensul de mielușea cu urechile mici, ciulă (˂ rom. ciul/ciulă), copiliac, cu sensul de copil din flori (conferă cu rom. copil ˂ lat. copilis ˂ lat. copa), copilarca, cu sensul de oaie care a fătat devreme (conferă cu rom. copil), copile, cu sensul de oaie fătătoare, copilița, cu sensul de timp în care se aleg oile de prăsilă, copiliacea, cu sensul de fată care a născut un copil din flori, cucuta, cu sensul de cucută (˂ rom. cucută ˂ lat. cucuta), culastrași culostra, cu sensul de colastră (˂ rom. colastră/culastră ˂ lat. *colastra ˂ lat. colostra), custura, cu sensul de lamă de cuțit sau creastă ascuțită de munte, custură (˂ rom. custură), dvize, având în paradigmă și cuvintele dvizac, dvizaț, dvizca, dvizița, dvizorca, dvizarca, zviscla și zisca, cu sensul de mielușea, oaie a cărei vârstă poate fi de la câteva luni până la doi ani și încă nu a fătat (˂ lat. *duise ˂ lat. duis), facatura (˂ rom. făcătură), furca (˂ rom. furcă ˂ lat. forca), galben și galbin, galban (˂ rom. galben), iarba (˂ rom. iarbă), iscopil se, cu sensul de eflorescență/măciulie de ceapă, care este lăsată de sămânță (din paradigma rom. copil), laba, liaba, cu sensul de oaie complet albă(˂ rom. albă, modificat prin metateză), lapte (˂ rom. lapte), lingura și lingurca, liongarca (˂ rom. lingură), maciuga, cu sensul de măciucă (˂ rom. măciucă ˂ lat. *matteuca), mamaliuga (˂ rom. mămăligă), mandra, cu sensul de stână, loc sau colibă în care se mulg oile (˂ rom. mandără), picurar, cu sensul de păstor de oi, păcurar (˂ rom. păcurar, arom. picurar), plai, cu sensul de plai, loc sau cărare de munte (˂ rom. plai), scutura (˂ rom. scutura ˂ lat. *excutulare), ser, cu sensul de zer(˂ rom. zer ˂ lat. serum), socotela (˂ rom. socoteală), sten (˂ rom. stână ˂ din substratul preroman al limbii române), strpa, cu sensul de oaie stearpă sau mielușea care încă nu a fătat (˂ rom. stearpă, starpă), strunga, cu sensul de strungă (˂ rom. strungă), sugare și sugaraț, cu sensul de berbecuț fătat târziu (conferă cu rom. sugurel și sugareț, de origine latină), sugarențe, cu sensul de mielușea fătată târziu (conferă cu rom. sugăreață, de origine latină), șilieg-șilieghe, cu sensul de oaie aleasă pentru prăsilă (˂ *rom. șileagă ˂ lat. selectum (agnus selectus)), știrca/știrchinia, cu sensul de femeie nereproductivă, stearpă (˂ rom. știră, cu sensul de femeie stearpă ˂ lat. sterilis), varza (˂ rom. varză), vurda și urda, cu sensul de urdă (˂ rom. urdă).
Sunt de reținut și o serie de toponime, de asemenea de rezonanță românească, cum ar fi:
Alboten, Albatovți, Aluga, Ardinsco, Arniosa, Asnițe (˂ asin),
Baceva (˂ baci), Bacevița, Balan, Balansco braniște, Balaș (˂ bălaș), Balavurov camic (˂ balaur), Balcea, Balei, Balinți, Balșa, Balta, Baltina livada, Balul/Palul, Banaiz, Banișora, Bansca, Barbarușințe (˂ barbă roșie), Barbaș, Barbațe (˂ bărbați), Barda, Basara, Bela Palanca, Berbatovo, Bercovița (˂ berc), Bod, Bocatița, Bolovan, Bucin, Bucium, Buciumet, Bucorovți (˂ Bucur), Bucurovaț, Budurova poiata (˂ budur/budură), Bracin, Bradiș (˂ brad), Breza (˂ breaza), Brlog (˂ bârlog), Brza,
Cataruga (˂ catâr), Buza, Caliște (˂ cale), Calovo (˂ cal), Calugherțe(˂ călugărițe), Catun, Catuniște, Catunți, Cecina, Ciocot, Ciorul (˂ feciorul), Ciuca, Ciucar, Ciucarca, Ciucarți, Ciuciule/Ciucil, Ciucher, Ciuturilo (˂ ciutură), Clisura, Clisurița, Cocornița, Colunița, Comatina ciuca, Copaicoșara, Copilovo, Copita, Corbevaț, Corbul, Corbulova, Cormar (˂ curma), Costur, Costurino, Costurinți (˂ costură, custură), Coșani, Coșarca, Coșarite (˂ coșar), Cotiga, Craciulovțe, Criva Palanca, Cucerovțe, Cucera, Cucoveț,
Donie Vlase, Dragulovțe, Drmoli (˂ dârmoi sau dărâma),
Gavnis, Gepa, Gorni Barbeș, Gorni Catun, Gornie Vlase, Gramada, Grot, Gurla, Gurle, Gurgusoveț,
Hum,
Latințe, Latinsca ciuca, Latinsca vârvina, Linevo, Lipinți, Lupovțe,
Macicatița, Macina, Macreș, Magoli (˂ magulă), Magursca (˂ măgură), Manatița, Mandra (˂ mandră), Megurițe (˂ măgură), Marjini, Mergelat, Margitino (˂ margine), Masurița, Micior, Minișor, Milainița (˂ mălai), Montana, Murgaș (˂ murg), Murgea, Mușat, Mușcat (˂ mușca), Mușina padina (˂ mușină),
Negurițe, Nicșor,
Parangalița (˂ Parâng), Parasina (˂ părăsi ˂ lat. parasitus), Parasinca, Pasarel, Pasarelo, Pasarelți, Pângar, Periș (˂ păr), Peștera Magura, Petrușa, Pinet (˂ pin ˂ la. pinus), Pisculca (˂ pisc), Plocea, Ponor, Popușa, Porcar, Porta (˂ poartă), Prlita, Pripor, Pucios, Puturos,
Radulov dol, Radulova padina, Radulovaț, Radulovțe, Radulovți, Rnios (˂ Râios), Romania, Romanovaț, Rudare, Rugovo(˂ rugă), Runcul (˂ runc), Runcula,
Salaș, Sarușa (˂ sare), Scorușa, Securici, Slatina, Stara struga (˂ strungă), Strmbul (˂ strâmb), Sugarăț, Surdul, Surupiș (˂ surpa), Svrliug, Surdulița,
Șarbanovaț, Șarbanovsca, Șarbanovțe (˂ șerb, șerban), Șerbino,
Tanda, Tumba,
Țarina, Țeculonova cula (˂ țec, țic), Țerțeli (˂ cercel, arom. țerțel), Teșița, Tisata, Țuțurina (˂ țuțur),
Udovo (˂ ud + ovo), Umos izvor (˂ um(ed) + os), Urdeș (˂ urdă), Ursul, Ursule, Uși,
Vagul, Valuga (˂ văiugă), Valuniș, Verzar, Vlahi, Vlahovo, Vlaicovți, Vlaina struga, Vlainița, Vlasi, Vlasina, Vlasino iezero, Vlasotnițe, Vlașca, Vlașca dubrava, Vlașca planina, Vlașci, Vlașcodolți, Vlașco Polie, Vrășca Ciuca, Vrsova (˂ urs + ova), Vunie(˂ funie), Vurdan (˂ urdă), Vurnia padina (˂ furnă),
Zaplaine (˂ za + plai).
Apariția și transmiterea până astăzi a acestor toponime, multe dintre ele articulate (Balul/Palul, Ciorul, Runcul, Surdul, Vagul, Ursul), precum și păstrarea importantului lexic rezidual românesc în graiurile torlacilor/șopilor nu pot fi explicate fără o prezență masivă românească în trecut (străromână) în Torlacia/Țara Șopilor.
Termenul Torlac pare să aibă un element comun cu termenul Morlac(corupt fonetic după Maurovlah = Mavro + (v)lah).
Există ipoteza că Torlacar fi o formă coruptă fonetic a unui cuvânt compus (Târlă + (v)lah), cu sensul de român/valah târlaș. De remarcat că în sârbă, bulgară, albaneză sau turcă Torlac înseamnă, exact ca și Târlanîn română: 1. om de la țară; provincial. 2. persoană naivă și credulă / ușor de înșelat; fraier. 3. mitocan, persoană prost crescută. Vom reține de asemenea că în română târlaș înseamnă: stăpân (sau îngrijitor) al unei târle; oier; cioban de târlă. /târlă + suf. ~aș. Torlacii sunt cunoscuți tradițional ca oieri și păstori.
Cuvântul Șop nu este unul slav și nici latin, fiind unul preroman, păstrat în română (inclusiv în dialectele istorice aromân și meglenoromân) și albaneză, provenind din substratul traco-iliric. A se conferi cu Șop, Șopan, Șopă, Șopârcă, Șopârlă, Șopină.
Unul dintre subgrupurile aromânilor fărșeroți din Albania este cel al Șopanilor.
Spațiul de răspândire a torlacilor/șopilor, situat în partea centrală a Peninsulei Balcanice, este numit în diverse moduri: Torlacico, Torlacia și Șopsco, Șopluc, adică Țara Torlacilor sau Țara Șopilor.
Principalele orașe romane din spațiul locuit de torlaci/șopi au fost, până la invaziile avarilor și slavilor în Balcani, Naissus (azi Niș), Serdica (azi Sofia) și Iustiniana Prima (azi Lebene).

Romanian Global News

Read Previous

„SUNT MEDIC. NU PORT MASCĂ ÎN AFARA ACTIVITĂȚII PROFESIONALE ȘI NU MĂ VACCINEZ!” Medicul Răzvan Constantinescu dă de pământ cu cohortele de securici și turnători online!

Read Next

Comemorarea martirilor neamului românesc – 80 de ani de la masacrul de la Lunca, regiunea Cernăuți (VIDEO)