Serviciul de orientare nazistă din Finlanda, care a confiscat copiii Cameliei Smicală, obligat de instanță să-i dea înapoi mamei

Doctorița Camelia Smicală din Finlanda, a primit în sfârșit câștig de cauză din partea Justiției pentru a-și crește acasă copiii, confiscați abuziv de serviciul social de orientare nazistă, din Tampere și ținuți în centre de plasament, departe de mama lor și separați unul de altul, transmite Romanian Global News.

Decizia de azi a fost dată după recăsătorirea recentă a doctoriței românce cu un finlandez botezat ortodox, ambele ceremonii fiind oficiate chiar de PS Macarie al Europei de Nord.

„Tribunalul administrativ a hotărât reîntoarcerea copiilor acasă, pentru început pe durata a șase luni.
Decizia trebuie pusă în aplicare imediat.
Slavă Domnului!
Vă iubim pe toți”, a transmis dr. Camelia Smicală, luni 22 februarie 2021, pe Facebook.
Evenimentul mult-așteptat survine după ani de zile de procese, intervenții diplomatice, proteste civice, presiuni ale presei pro-Familie și rugăciuni ale credincioșilor din România și Finlanda, la îndemnul PS Macarie al Europei de Nord și al altor fețe bisericești.
Coincidență sau nu, cu o zi înainte, în duminica vameșului și a fariseului, pericopa evanghelică citită în bisericile ortodoxe la Sfânta Evanghelie istorisea și pericopa despre stăruința în rugăciune, având ca protagonist pe un judecător cunoscut a fi nedrept și fără teamă de Dumnezeu, dar care a făcut totuși dreptate unei femei năpăstuite, din cauza credinței și perseverenței acesteia. Doctorița a mărturisit că s-a rugat și la Părintele Justin Pârvu, a cărei fiică duhovnicească a fost, scrie www.activenews.ro

Romanian Global News

Read Previous

Romanian Global News susține inițiativa Platformei “Împreună”! Cine vrea să își bată joc de creștinii din România și de copiii lor? Vom afla în curând!

Read Next

Moment istoric în sportul cu balonul oval: federațiile de rugby din Republica Moldova și România se vor înfrăți și vor semna un protocol de colaborare