Zece parlamentari AUR au fost prezenți mai multe zile la românii/vlahii din Timoc și au constatat situația dramatică a acestora! Chiar în zilele vizitei delegației, sediul PNR a fost vandalizat

Pentru prima dată o delegație formată din zece parlamentari ai României, membri ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) s-au aflat pentru câteva zile în Timoc, Serbia, prin care vor să transmită un semnal de solidaritate, dar să și atragă atenția asupra situației dramatice a celor circa 300.000 de români/vlahi din zonă, tranmite Romanian Global News.

Începând de miercuri și până duminică, aproximativ un sfert din totalul parlamentarilor AUR au fost prezenți în Timocunde au avut numeroase întâlniri cu români timoceni, dar și cu autorități.
Predrag Balașevici, președintele Partidului Neamului Românesc, a anunțat pe Facebook despre vizita delegației AUR la românii/vlahii din Valea Timocului.

„Delegația AUR alcătuită din 10 deputați și senatori, în vizită la românii/vlahii din Valea Timocului, Serbia – delegația a fost primită la Consulatul României din Zaicear, a vizitat Muzeul Municipal, Palatul Felix Romuliana, a avut întrevedere cu liderii și cu membri ai Partidului Neamul Românesc din Bolievăț și cu primarul de Bolievăț, Neboisa Marianovic.”, a scris acesta.

„Ieri am făcut o vizită la Consulatul general al României la Zajecar, unde am discutat aceste probleme cu o delegație consulară condusă de consulul general Olyver Marius Diloff. Astăzi vom continua vizita în comunitate și la sediul Partiei Neamului Rumânesc, organizația politică reprezentativă pentru etnia românească din Timoc”, a scris deputatul Ringo Dămureanu pe Facebook.
De asemenea, deputatul Dumitru-Viorel Focșa a sesizat faptul că autoritățile de la Belgrad întreprind o adevărată campanie de epurare etnică.
„Frații din Serbia au fost neglijați de autoritățile române în decursul a 30 de ani. Oamenii nu au nici școli și nici biserici, nu au voie să aibă așa ceva. Biserici închise, la fel și școlile, românii sunt deposedați de proprietăți – exproprieri pe sume ridicole, orice se poate face din punct de vedere administrativ și politic ca să transmită românilor timoceni că nu mai sunt tolerați în Serbia sârbilor. Războaiele din anii 1990 au dus la aprofundarea sentimentului naționalist printre sârbi, iar minoritățile etnice sunt ținute cu piciorul pe cap”, a declarat acesta, citat de Tomisnews.ro.

În contextul vizitei delegației din România, sediul Partidului Neamului Românesc a fost vandalizat, autorul sau autorii vrând să transmită un mesaj de amenințare la adresa partidului care reprezintă interesele românilor/vlahilor din zona Timocului.

Reacție a dr. Predrag Balașevic la vandalizarea sediului Partiei Neamului Rumânesc:

https://www.youtube.com/watch?v=sEq5V4rHmV4

Comunitatea de români din Valea Timocului numără aproximativ 300.000 de etnici români și se confruntă cu probleme culturale și identitare semnificative, având nevoie mai mult ca oricând de sprijinul Țării Mamă și al tuturor românilor. Timp de 200 de ani, românii vlahi nu au mai avut biserici cu preoți români și slujbă în limba română, nu au mai existat școli românești sau cu predare în limba română și nici presă românească, notează www.infoprut.ro

Romanian Global News

Read Previous

Dr. Vasile Astărăstoaie: există o interdependență organica și funcțională între comunitatea științifică și lumea politico-financiară, care conține germenii unei dictaturi politico-științifice

Read Next

Duminică în București mii de oamneni au scandat: „JOS ARAFAT!” „Libertatea este un dar de la Dumnezeu. Proiectul vaccinării obligatorii este un act de regim totalitar!”