Haosul continuă la Chișinău

Administrația prezidențială de la Chișinău anunță o nouă rundă de consultări dintre Maia Sandu și fracțiunile parlamentare pe subiectul dizolvării Parlamentului după ce a eșuat cea de-a doua tentativă de învestire a Guvernului. Acestea vor avea loc vineri, 26 martie, transmite Romanian Global News.

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Victor Puşcaş, dar şi expertul în drept constituţional, Teodor Cîrnaţ, susţin că după a doua tentativă eşuată de numire a unui Guvern, şeful statului Maia Sandu poate declanşa procedura de dizolvare a Legislativului, nu înainte însă de a avea consultări cu fracţiunile parlamentare.
„Eu sunt de părerea că s-au întrunit condiţiile formale în baza cărora preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, poate să purceadă la dizolvarea Parlamentului de legislatura a 10-a, şi anume, s-au consumat cele trei luni de zile de la momentul când a demisionat Guvernul Chicu. Doi, s-au consumat cele două tentative de învestire în funcţie a Guvernului”, a menţionat expertul în drept constituţional Teodor Cîrnaţ.
„Preşedintele poate ajunge la concluzia că s-a consumat a doua tentativă de formare a Guvernului şi este în drept, conform articolului 85 din Constituţie, să înceapă procedura de dizolvare a Parlamentului. Conform articolului 85, aliniatul 1, din Constituţie, preşedintele, înainte de a se adresa la Curtea Constituţională, este obligat să consulte fracţiunile parlamentare pe problema dizolvării Parlamentului”, constată Victor Puşcaş, fost preşedinte al Curţii Constituţionale.
Între timp, Curtea Constituţională trebuie să examineze sesizarea socialiştilor, asta după ce miercuri au atacat decretul preşedintelui Maia Sandu privind numirea Nataliei Gavriliţa la funcţia de prim-ministru din data de 27 ianuarie. Motivul invocat este faptul că decretul nu a fost publicat în Monitorul Oficial.

Romanian Global News

Read Previous

Vizită de lucu a presedintelui Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului României, dincolo de Prut

Read Next

AUR se înființează și în Republica Moldova de Ziua Unirii Basarabiei cu România