Fostul preşedinte american Donald Trump a criticat vehement, joi, publicaţia The Wall Street Journal, după un editorial care pleda pentru reformarea Partidului Republican după eşecul electoral din 2020, scrie www.stiripesurse.ro, preluat de Romanian Global News.
Donald Trump a reacţionat la un editorial al publicaţiei The Wall Street Journal intitulat „Regretele perioadei trecute a lui Trump / Dacă a fost atât de important pentru Partidul Republican, atunci de ce nu mai este formaţiunea acum la putere?”
Editorialul porneşte de la participarea lui Donald Trump la Conferinţa Conservatoare pentru Acţiune Politică (CPAC).
Donald Trump a reacţionat vehement la editorialul WSJ
Consiliul editorial al WSJ susţine „politici globaliste precum acordurile comerciale proaste, deschiderea graniţelor şi războaie fără sfârşit”, a afirmat Donald Trump joi, conform publicaţiei The Hill.
„Ei luptă pentru «republicani doar cu numele», care au rănit atât de rău Partidul Republican. La acest nivel sunt ei şi acolo vor fi mereu. Din fericire, nu îi mai pasă nimănui prea mult de editorialele din The Wall Street Journal. Şi-au pierdut o mare parte din credibilitate”, a declarat Donald Trump.
În discursul rostit duminică la Conferinţa Conservatoare pentru Acţiune Politică (CPAC), Donald Trump l-a criticat pe succesorul său, Joseph Biden, şi a pledat pentru consolidarea Partidului Republican, negând zvonurile privind intenţia de a înfiinţa o altă formaţiune politică.
„Vă este dor de mine? Mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră pentru a declara că incredibila călătorie pe care am început-o împreună este abia la început. Am început acum patru ani, iar călătoria este departe de a se fi încheiat. În final vom câştiga. Am avut multe victorii. Voi continua să lupt de partea voastră, în iubitul nostru partid. Nu lansăm noi partide, avem Partidul Republican. Va fi puternic şi mai unit ca niciodată. Vom consolida şi vom salva America”, a afirmat Donald Trump în discursul rostit duminică la Conferinţa Conservatoare pentru Acţiune Politică (CPAC).
Donald Trump a criticat politicile Administraţiei Joseph Biden. „Ştiam cu toţii că Administraţia Biden va fi rea. Dar nu şi-a imaginat nimeni cât de rău va fi sau cât de departe va merge cu politicile de stânga. Joe Biden a avut cea mai dezastruoasă primă lună de mandat dintre toţi preşedinţii din istoria modernă. Administraţia Biden a demonstrat deja că este împotriva locurilor de muncă, împotriva familiilor, împotriva frontierelor, împotriva energiei, împotriva femeilor şi împotriva ştiinţei. În doar prima lună, am ajuns de la «America pe primul loc» la «America pe ultimul loc». Iar cel mai bun exemplu este criza de la frontiera sudică (…)”, a subliniat fostul preşedinte al SUA.
Donald Trump se clasează pe primul loc în preferinţe în cazul în care va concura în scrutinul intern pentru desemnarea candidatului Partidului Republican în scrutinul prezidenţial din 2024. Conform unui sondaj efectuat în rândul participanţilor la Conferinţa Conservatoare pentru Acţiune Politică, Donald Trump este creditat cu 55% din intenţiile de vot, guvernatorul statului Florida, Ron De Santis, cu 21%, iar guvernatorul statului Dakota de Sud, Kristi Noem, cu 4%.
Donald Trump revine în arenă și acuză The Wall Street Journal de promovarea politicilor globaliste
![](https://rgnpress.ro/wp-content/uploads/2021/03/22_trump.gif)