Marius Oprea: Suveranitatea României drept crimă şi patriotismul cît o ceapă degerată

Articolul unu al Constituţiei, care defineşte statul român, spune că ”România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Într-un interviu-fluviu acordat ”Europei libere”, deputatul liberal Alexandru Muraru relativizează şi chiar înfierează această definiţie. Şi culpabilizează România de derapaj antisemit, scrie istoricul Marius Oprea în www.mediafax.ro, preluat de Romanian Global News.
Un nebun aruncă o piatră
Propaganda porneşte îndeobşte de la fapte reale, pe care le exacerbează. Este real că Maia Morgenstern a fost ameninţată, printr-un mesaj adresat electronic. În urma unei mobilizări exemplare, inclusiv a Serviciului Român de Informaţii (ceea ce nu s-a întîmplat, de pildă, în cazul ameninţărilor cu moartea primte de Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici), autorul a fost rapid identificat.
Ce spune Alexandru Muraru despre ameninţările primite de celebra actriţă şi colegii ei de la Teatrul Evreiesc deputatul liberal? „Cazul Morgenstern”, arată el, ”are toate datele unui pattern cunoscut, în care un anumit context dă semnale grupurilor şi indivizilor care aderă la transformarea prejudecăţilor, a stereotipiilor în acţiuni ţintite” (sublinierea îi aparţine). ”Acumularea continuă şi cumulativă de ură”, continuă el, ”şi complexitatea crescîndă a sindromului antisemit se ridică la suprafaţă, în asemenea momente de cotituri sociale şi schimbări abrupte în peisajul social”.
Ai spune că se pregăteşte un pogrom. Dar totul a pornit de la un bolnav psihic, despre care ştim doar atît – nici Poliţia, nici Parchetul nu au dat alte amănunte – doar că este un tînăr de 25 de ani, suspect că ar avea afecţiuni psihice. Aici nici măcar nu e vorba de propagandă – ci de zicala cu ”un nebun aruncă o piatră…”
Şi nu neg că există destui nebuni în România, capabili să arunce pietre. Dar de aici şi pînă la a transforma aceasta în ”pattern”-uri care tind să caracterizeze societatea românească în ansamblul ei, e cale lungă.
De la o prejudecată europeană, la o vină românească
Antisemitismul e omniprezent în România zilelor noastre, arată Alexandru Muraru. El face inclusiv o analiză a clemenţei instanţelor faţă de ”antisemiţi”, a lipsei de educaţie în şcoli (deşi Istoria Holocaustului se predă de vreo două decenii) şi a ”deviaţiilor” antisemite, politice şi instituţionale, inclusiv a primăriei din Iaşi, care i-a ridicat zilele trecute un bust lui Octavian Goga, toate în interviul-fluviu acordat ”Europei libere” (care nu a oferit niciodată în ultimii ani un spaţiu atît de generos rezistenţei anticomuniste, pe care a încurajat-o, de la crearea sa).
În acest interviu se precizează că în România mai trăiesc 3.271 de evrei, faţă de peste 756.000 în 1930, condiţii în care intervievatul recunoaşte că antisemitismul este mai degrabă o prejudecată, un ”antisemitism latent, istoric, transmis, nu bazat pe o experienţă directă”. Are dreptate, asta nu se poate nega. Dar nu mai puţin periculos, spune Alexandru Muraru, care aduce în sprijinul său ” o cercetare sociologică de acum cîţiva ani pentru Europa Centrală şi de Est”, unde ”s-a evidenţiat procentul semnificativ al celor care resping eventuala cooptare a unui evreu în propria familie (54%), ca vecin (30%) şi ca cetăţeni naţionali (23%)”.
Iarăşi corect. Se poate observa însă că este vorba, oricum, de procente cumva rezonabile şi valabile pentru toate minorităţile. Aş spune că, de pildă, vecinătatea cu un rrom este, pentru români, de două ori mai deranjantă decît cea cu un evreu. Şi asta nu înseamnă că se pregăteşte un genocid împotriva rromilor. Pe de altă parte, în privinţa majorităţii celor care nu sînt de acord cu acceptarea unui evreu în familie, trebuie spus că aici e vorba mai degrabă de considerentele religioase decît de antisemitism şi acestea nu sînt specifice doar românilor.
Muraru mai arată că ”experţii vorbesc astăzi despre fenomenul antisemitismului fără evrei, unde ura are rădăcini şi cauze multiple, iar răspîndirea prejudecăţilor şi a stereotipiilor nu mai este condiţionată, în era digitală şi a globalizării, de confruntarea efectivă noi vs. evrei”. Asta nu este însă ceva ce ţine, iarăşi, de specificul românesc – întreaga Europă, poate mai puţin în Germania, unde tema este ”tabu”, manifestă aceeaşi apetenţă – care e mai degrabă un clişeu istoric, decît o ”manifestare socială”.
Mai spune domnul Muraru că ”miturile conspiraţioniste antisemite se alimentează necontenit cu fiecare nouă criză socială”, ceea ce este iarăşi adevărat, că ”teoriile conspiraţioniste, mitologiile bazate pe negarea sau relativizarea Holocaustului, care pun evreii în centrul unei oculte mondiale ultragiază memoria victimelor Holocaustului, denaturează spaţiul social, public şi adaugă această temă unor îngrozitoare conspiraţii, menite să crească ura şi respingerea faţă de alteritate, diversitate”. E plin, într-adevăr, internetul de prostii. Dar nu numai în ceea ce-i priveşte pe evrei. Bill Gates, de pildă, conduce în top, cu mult deasupra evreilor. Nu poţi extinde, dacă te mai consideri şi istoric, un comportament speculativ-deviant, fără relevanţă socio-culturală reală, ca anatemă la nivelul unei întregi societăţi şi ţări – aşa cum o face Alexandru Muraru.
Cu toate acestea, prejudecăţi istorice prezente mai ales în Europa centrală şi de est sînt focalizate şi amplificate, fiind prezentate drept situaţii nocive şi maligne în cazul românesc, pornind de la ameninările unui nebun şi statuia unui poet.

Nimic nou despre comunism, în ”politicile memoriei”
Tonul interviului lui Alexandru Muraru este alarmist şi, cum spune el însuşi (dar nu în legătură cu ”produsul” său intelectual), ”bazat pe o percepţie construită pe prejudecăţi”, care porneşte de la premiza că tot românul e antisemit, că neagă Holocaustul, că nu are habar, de la vlădică pînă la opincă, de pogromul de la Iaşi şi că manifestă ”lipsa de înţelegere în rîndul populaţiei şi a decidenţilor, că antisemitismul este o problemă actuală, iar fiecare act antisemit, motivat de ură, este un indicator al omniprezenţei antisemitismului în societate”.
Cel intervievat e nevoit să recunoască el însuşi că, atît Parlamentul, prin declaraţia din 31 martie, cît şi guvernul, prin acţiunile sale concrete, sprijină combaterea antisemitismului şi politicile memoriei privind Holocaustului. Într-o măsură la care, de pildă, polticile memoriei privind comunismul nici nu tind să aspire, pentru că sînt ca şi inexistente – în afara sprijinirii, în sfîrşit, a refacerii închisorii de la Rîmnicu Sărat, aflată în administrarea Institututui de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc – condus de o protejată a tandemului gemenilor Alexandru şi Andrei Muraru.
În rest, nimic, absolut nimic: Muzeul Ororilor Comunismului înseamnă, şi în momentul de faţă, doar un birou, în care locuieşte un tînăr domn, despre care nu ştim ce anume face, pentru a se respecta totuşi o lege trecută prin Parlament. Şi asta, deşi episoadele tragice ale implicării României şi a unor români în atrocităţile Holocaustului s-au petrecut în vremurile celui de-al doilea război mondial, iar cruzimile comunismului ne-au afectat vreme de 45 de ani, pe toţi – deci inclusiv pe evrei. Comunismul a determinat mai mulţi evrei, decît cei ce au pierit sau au părăsit ţara în urma politicilor antisemite din timpul războiului să emigreze. Dar comunismul nu e ”înfierat” nici măcar ca antisemit de consilierul Alexadru Muraru, care abordează total unilateral ”politicile memoriei” (în care-l ”consiliază” pe premierul Cîţu). Toate focurile sînt aţintite pe negaţioniştii Holocaustului şi antisemiţii ”latenţi” sau ”patenţi” din România de azi.
Aceşti antisemiţi (idenificaţi imediat la alianţa AUR), spune Muraru, ”sînt astăzi prezenţi în arhitectura politică a statului, au penetrat un cordon de salvgardare a democraţiei şi tendinţa e de a mări mereu capacitatea de a străpunge şi alte medii, de a invada instituţiile, de a modifica cadrul legislativ şi, poate mai important, de a obişnui establishment-ul şi opinia publică asupra discursului suveranist, extremist, rasist, naţionalist”.
A aşeza suveranismul, consacrat de articolul unu al Constituţiei României pe acelaşi palier cu extremismul şi rasismul este ceea ce, în fond, caracterizează ”doctrina Muraru”, pentru că nu-i aparţine exclusiv lui Alexandru Muraru, ci am fost obişnuiţi cu ea şi de fratele său, Andrei, proaspătul amasador al ţării noastre în Statele Unite. Pentru ei, suveranitatea României e o crimă, şi patriotismul o ceapă degerată.

Romanian Global News

Read Previous

Ce s-a întâmplat cu milionul de români veniți anul trecut din diaspora?

Read Next

Sondaj exploziv. Probleme pentru partidele de la putere. AUR urcă la 18%, PNL a scăzut la 19% iar USR abia se apropie de 12%